Basarabia - Limba Romana

18 ROMÂNĂistoria întregii omeniri, nu-i creează elevului sentimentul apartenenţei la o comunitateistorică. Care este comunitatea de limbă, civilizaţie şi destin cea maiapropiată basarabenilor? Rolul predării istoriei în şcoală este de a oferi un răspunsargumentat la această întrebare. Ar fi şi o a treia derivă, unilateralismuletnicist, care dacă este aplicat istoriei românilor deformează deopotrivă realitateaconvieţuirilor diverse şi a interacţiunilor culturale succesive din spaţiulcarpato-danubiano-pontic. Există astăzi un curent de gândire istoriograficăcare subliniază natura subiectivă a naraţiunii istorice. Istoria ar fi, în mod inevitabil,povestea despre trecut a celui care o scrie şi fiecare ar avea dreptul să-şispună povestea pe care o crede adevărată. Cu toate acestea, când ajungi cu povesteata subiectivă în faţa unui judecător, trebuie să-l determini pe acesta săte creadă. De asemenea, din două naraţiuni subiective şi contradictorii un judecătorva da câştig de cauză numai uneia. Adică atunci când două poveşti secontrazic în mod necesar una este mai adevărată decât cealaltă. Dacă pe deasupranaraţiunea subiectivă apelează la şiretenie, minciună sau orice formă deviolenţă simbolică sau reală, atunci cu siguranţă că relativismul metodologicnu mai este legitim. Există informaţii certe, evenimente, fapte care nu pot fităgăduite. Abia dincolo de această structură factologică a istoriei intervine subiectivitateapovestitorului. În cele din urmă, relaţia dintre afirmarea identitarăşi naraţiunea istorică proprie poate fi dezbătută, dacă mizele rămân strictştiinţifice. Dincolo de denumirea manualului şi a materiei mai este necesarăşi o reconsiderare a felului în care e predată istoria prin evidenţierea virtuţilorstilistice şi logice ale gândirii istorice. În ceea ce priveşte importanţa stilului înnaraţiunea istorică, avem exemplul cărţilor lui Neagu Djuvara, pline de o subiectivitatecare face parte din însăşi fiinţa autorului, dezvăluită cu ingenuitatede el însuşi, însă atât de bine scrise, încât au devenit cele mai vândute cărţi dinistoriografia românească contemporană. Subiectivitatea lui Neagu Djuvaranu este deranjantă, fiindcă nu se impune decât cu talentul literar al autorului.Însă mai presus de orice, probitatea morală a lui Neagu Djuvara, faptul că s-aaflat o viaţă întreagă în slujba unei cauze drepte dau întreaga valoare poveştiispuse de el. Dacă ne plasăm în contextul post-totalitar şi al istoriei recente, ceautoritate morală ar putea invoca un fost profesor de marxism? Cât de credibilmai poate fi el astăzi, dacă ieri a minţit? Credibilitatea sa ar putea renaşteînsă din felul în care îşi judecă propriul trecut, din intensitatea şi autenticitateadezbaterii sale interioare asupra naturii angajamentului ideologic, din coerenţadiscursului metanoic. În cele din urmă, eu mă tem de efectul nociv asupraminţii tânărului al surogatului istoriografic, fără personalitate şi fără cauţiunemorală. Un curs de istorie poate fi construit din cronologie şi o culegere demărturii istorice (documente, memorii, imagini şi elemente de numismatică,genealogie, heraldică, toponimie şi antroponimie). Pe deasupra trebuie cititămarea literatură istoriografică ca instrument de formare a minţii tânărului.