FITOTEHNIE

Suprafaţa foliară cea mai mare se înregistrează la înflorirea plantelor, când creşterea
frunzelor încetează.
Reducerea suprafeţei de asimilaţie la floarea-soarelui se înregistrează într-un ritm accentuat,
în general începând cu a doua jumătate a lunii iulie, prin uscarea frunzelor de la baza plantei.
În funcţie de condiţiile climatice, numărul de frunze uscate pe plantă (situate la baza plantei)
în faza de înflorire poate ajunge la 14 frunze, în mod frecvent variind între 8 şi 12 frunze (Ştefan V.
şi colab., 2007; Ion V. şi colab., 2004).
În faza de înflorire, frunzele situate în cele două treimi superioare ale tulpinii reprezintă 60-
80% din suprafaţa foliară totală şi au importanţa cea mai mare în formarea producţiei de seminţe şi
ulei.
4.2.3.5. Inflorescenţa şi floarea
Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem denumite calatidiu, antodiu sau capitul.
Cultivarele pentru ulei au în vârful plantei o singură inflorescenţă cu diametrul cuprins, de
obicei între 10 şi 40 cm. Prin creşterea densităţii plantelor şi mărirea stresului hidric diametrul
inflorescenţelor se micşorează.
Hibrizii mai tardivi au, în general, un calatidiu mai mare decât hibrizii mai precoci. De
asemenea, hibrizii cu seminţe mari, destinaţi obţinerii de seminţe pentru spart sau seminţe pentru
halva, au calatidiu cu diametru mai mare (chiar peste 40 cm).
Hibrizii pentru ulei au un calatidiu cu diametru mai mic, cuprins între 10 şi 25 cm, dar poate
fi de peste 25 cm în condiţii pedoclimatice şi agrotehnice optime.
Ritmul de creştere a calatidiului în diametru este în medie de 0,45 cm/zi, cu limite de
variaţie cuprinse între 0,4 şi 0,52 cm/zi (Ştefan V. şi colab., 2007).
Poziţia calatidiului este variabilă. Astfel, calatidiile în curs de dezvoltare fac mişcări de
orientare după Soare (fenomen de heliotropism), astfel încât suprafaţa calatidiului formează un
unghi drept cu direcţia de cădere a razelor solare. Dimineaţa, calatidiul este orientat către nord-est,
iar în timpul zilei acesta urmăreşte mişcarea Soarelui pe bolta cerească. În timpul nopţii, calatidiul
revine puţin câte puţin din nou către nord-est. Heliotropismul calatidiului tânăr încetează în
momentul înfloririi, când toate calatidiile se orientează către direcţia din care răsare Soarele la
începutul înfloririi.
În timpul înfloritului, de obicei calatidiul are o poziţie verticală faţă de suprafaţa solului şi
este îndreptat spre est. Dar, pe măsură ce se dezvoltă seminţele, calatidiul se înclină în mod diferit,
la unele genotipuri rămânând erect.
Calatidiile pot fi plate, convexe, concave sau neregulate.
Receptaculul are forma unui disc circular, cu grosimea cuprinsă între 1 şi 4 cm, acesta fiind
înconjurat de câteva rânduri de foliole de formă triunghiulară sau alungită, cu vârfurile ascuţite,
numite bractee. Bracteele sunt frunze modificate, dispuse pe marginea receptaculului şi care până la
deschiderea inflorescenţei acoperă florile.
Florile din inflorescenţă sunt de două tipuri, si anume: flori ligulate (sterile) şi flori
tubuloase (fertile).
Florile ligulate sunt dispuse radiar pe marginea inflorescenţei, în 1-2 rânduri (fig. 31).
Acestea sunt în număr de 30-70 şi sunt asexuate sau unisexuate, fapt pentru care rămân întotdeauna
sterile.
Forma florilor ligulate este alungită, ovoidală sau rotunjită, cu partea superioară catifelată şi
partea inferioară fin-ciliată. Petalele florilor ligulele sunt lungi de 6-10 cm şi late de 2-3 cm.
Culoarea florilor ligulate este galbenă, cu diferite nuanţe (galben-auriu, galben-pai sau
galben-portocaliu), dar se întâlnesc şi flori ligulate violete, purpurii sau roşii.
Florile tubuloase sunt florile propriu-zise (fig. 31). Acestea sunt hermafrodite, actinomorfe,
dispuse în cercuri concentrice. Acestea sunt în număr de 600-2.500, dar în cazul plantelor izolate, la
care calatidiul este mai mare, numărul florilor tubuloase poate ajunge chiar până la 10.000.
99