FITOTEHNIE

plantele de orz şi orzoaică trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă pentru a se căli şi a rezista
condiţiilor de iernare, orzul de toamnă fiind mai sensibil la temperaturi scăzute comparativ cu grâul
de toamnă.
Pentru orzul de toamnă, plantele premergătoare se grupează astfel:
- plante foarte bune premergătoare: mazărea, fasolea, borceagul, răpiţa, inul pentru fibră şi
pentru sămânţă;
- plante bune premergătoare: trifoiul, cartoful, ovăzul, floarea-soarelui, soia, porumbul, sfecla
de zahăr, plante care trebuie recoltate până la 10 septembrie;
- plante puţin bune premergătoare: orzul şi orzoaica de toamnă sau de primăvară, grâul, plantele
recoltate după 10 septembrie (soia, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui).
Pentru orzoaica de toamnă, plantele premergătoare sunt aceleaşi ca şi pentru orzul de
toamnă, nefiind indicate plantele leguminoase deoarece lasă solul bogat în azot, ceea ce favorizează
acumularea unei cantităţi mai mari de proteină în boabe, ceea ce înseamnă o calitate mai slabă
pentru bere.
Orzoaica de primăvară trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de buruieni şi
într-o stare bună de fertilitate, dar fără prea mulţi nitraţi. Plantele premergătoare indicate pentru
orzoaica de primăvară, cu pondere mare în zona acesteia de cultură sunt: cartoful, porumbul, sfecla
de zahăr, inul pentru fibră.
Orzul şi orzoaica sunt premergătoare foarte bune pentru unele culturi de toamnă (rapiţă,
lucernă) şi pentru culturile de primăvară.
După orzul şi orzoaica de toamnă se pot semăna culturi duble (porumb pentru boabe sau
pentru siloz, soia, fasole, unele culturi legumicole), deoarece eliberează terenul foarte devreme
(decada a 2-a a lunii iunie).
2.3.6.2. Fertilizarea
Consumul specific al orzului pentru 100 kg boabe plus producţia corespunzătoare de paie,
este de: 2,4-2,8 kg N; 1,1-1,3 kg P 2 O 5 ; 1,75-2,1 kg K 2 O.
Orzul este foarte pretenţios la fetilizare, datorită faptului că:
- sistemul radicular este slab dezvoltat şi cu o capacitate redusă de absorţie a elementelor
nutritive, având cea mai scăzută capacitate de valorificare a compuşilor greu solubili dintre
cereale;
- are cea mai scurtă perioadă de absorţie a elementelor nutritive în primăvară dintre toate
cerealele de toamnă.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale. Ca şi în cazul grâului, fertilizarea unilaterală numai
cu azot, dar mai ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obţinerea de sporuri
semnificative de producţie, în timp ce costul de producţie se măreşte considerabil.
Doza de îngrăşăminte cu azot, exprimată în substanţă activă, se calculează după următoarea
formulă:
DN = 25 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
25 = consumul specific al culturii de orz (25 kg N/t de boabe);
Rs = recolta scontată, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
- 20 kg/ha, pentru solurile sărace;
- 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
- 60 kg/ha, pentru solurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind:
- 1,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare;
- 0,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremergătoare;
48