FITOTEHNIE

Fig. 3. Faza de ace
Fig. 4. Faza de răsărit
2.1.5.3. Caracteristicile plantelor înfrăţite
După răsărire, cerealele formează primele 3 frunze, după care creşterea stagnează aparent
pentru un timp, plantele intrând în stadiul de preînfrăţire, când acestea se pregătesc pentru înfrăţire
prin formarea nodului de înfrăţire. După stadiul de preînfrăţire, plantele intră în faza de înfrăţire
(fig. 5) în care formează noi lăstari tulpinali, denumiţi fraţi la cerealele păioase şi copili la porumb
şi sorg, precum şi rădăcini adventive (secundare sau coronare).
Fraţii şi rădăcinile adventive se formează din nodurile subterane ale tulpinii, care sunt foarte
apropiate între ele astfel încât dau impresia unui singur nod, denumit nod de înfrăţire. Fraţii la
rândul lor au posibilitatea să formeze alţi fraţi şi rădăcini adventive. Fraţii formaţi pe tulpina
principală se numesc fraţi de ordinul întâi (fraţi principali), iar de pe aceştia se pot forma fraţi de
ordinul doi (fraţi secundari) etc. Fratele 1 de pe tulpina principală apare la subsuoara frunzei 1,
fratele 2 la subsuoara frunzei 2 şi aşa mai departe. Apariţia primului frate la subsoara primei frunze
marchează începutul fazei de înfrăţire.
Nodul de înfrăţire se formează la circa 2 cm faţă de suprafaţa solului, iar porţiunea cuprinsă
între nodul de înfrăţire şi sămânţă se numeşte rizom (ax mezocotil). În cazul unui semănat mai
superficial, rizomul este scurt, iar nodul de înfrăţire se formează foarte aproape de sămânţă. În cazul
unui semănat mai profund, rizomul este lung, acesta putând fi format chiar din 2-3 internoduri,
nodul de înfrăţire formându-se la o distanţă mai mare faţă de sămânţă.
În unele cazuri se pot forma fraţi şi din mugurii dorminzi ai embrionului, aceştia fiind numiţi
fraţi coleoptilari.
Numărul total de fraţi formaţi de o plantă constituie capacitatea de înfrăţire, aceasta fiind
dependentă de specie, soi, condiţiile de mediu şi de tehnologia de cultură aplicată. După capacitatea
de înfrăţire, în ordine descrescândă, cerealele se grupează astfel: secară, orz, ovăz, grâu.
De la nivelul nodului de înfrăţire se dezvoltă sistemul radicular adventiv (secundar sau
coronar), care va avea rolul principal în aprovizionarea plantei cu apă şi elemente nutritive
(rădăcinile embrionare rămân active, dar au o importanţă mai mică) şi care ajunge la dezvoltarea
maximă în faza de înflorire.
Prin procesul de înfrăţire, cerealele au capacitatea de a compensa eventualele pierderi de
densitate datorate unor accidente climatice, tehnologice sau atacului de boli şi dăunători.
La cerealele de toamnă, în condiţii normale de semănat şi vegetaţie a culturii, înfrăţirea are
loc până la sfârşitul toamnei. În cazul semănatului la epoci mai târzii sau în condiţii climatice
limitative (secetă) care au întârziat răsărirea, înfrăţirea se desfăşoară în ferestrele iernii (perioadele
cu temperaturi pozitive) sau chiar la desprimăvărare, situaţie în care fraţii formaţi, de obicei nu
ajung să formeze spice.
16