FITOTEHNIE

Procesul de creştere la cartof se desfăşoară în următoarele etape:
- de la plantare la răsărire, perioadă cuprinsă între 15 şi 30 de zile;
- de la răsărire până la formarea tuberculilor, perioadă cuprinsă între 12 şi 35 de zile;
- de la începutul formării tuberculilor până la încetarea creşterii tufelor, perioadă cuprinsă între
25 şi 45 de zile;
- de la încetarea creşterii tufelor până la uscarea lor, perioadă cuprinsă între 20 şi 40 de zile.
Cunoaşterea fazelor de creştere prezintă interes pentru diversele intervenţii tehnologice:
− cunoaşterea intervalului de la plantare la răsărire ajută la stabilirea momentului optim de
aplicare a erbicidelor sau de efectuare a unor lucrări mecanice pentru combaterea buruienilor;
− cunoaşterea intervalului de la răsărire la începutul formării tuberculilor prezintă interes pentru
aplicarea îngrăşămintelor şi a irigaţiei, iar tasarea solului în această perioadă, determinată de
lucrările mecanice de întreţinere, influenţează nefavorabil tuberizarea;
− în perioada tuberizare-încetarea creşterii tufelor, irigarea cartofului şi fertilizarea, combaterea
bolilor şi dăunătorilor sunt factori care influenţează favorabil producţia de tuberculi.
Degenerarea cartofului. În cazul utilizării materialului de plantat din recolta proprie,
cultivatorii de cartof au constatat că indiferent de soiul folosit, condiţiile climatice şi tehnologia de
cultivare, producţia scade de la an la an, colţii sunt din ce în ce mai slabi, devenind în cele din urmă
filoşi, iar plantele sunt firave, ajungând chiar la dispariţie, mai ales în zonele calde şi secetoase cu
atacuri frecvente de agenţi patogeni. Acest fenomen a fost denumit degenerarea cartofului, care
poate fi degenerare climatică şi degenerare virotică.
Degenerarea climatică a fost explicată de către cercetătorii germani şi ruşi prin lipsa
umidităţii şi temperaturi excesive, peste 30-35 o C, care duc la stagnarea creşterii tuberculilor,
scurtarea repausului germinativ şi încolţirea tuberculilor în câmp înainte de recoltare, pierzându-şi
astfel vitalitatea. Aceasta este degenerarea fiziologică şi se produce în zonele secetoase şi calde, iar
tuberculii obţinuţi în aceste condiţii, dacă se folosesc la plantare, dau producţii foarte mici.
Degenerarea virotică a fost explicată de către cercetătorii olandezi şi americani ca fiind
determinată de virusuri, într-un interval scurt de timp (chiar un an), dacă frecvenţa insectelor
vectoare de virusuri este mare. Atacul de virusuri se manifestă prin deformarea, necrozarea şi
uscarea frunzelor, după care migrează spre tuberculi şi se transmit la cultura următoare. Unele
virusuri se transmit prin contact între plantele bolnave şi cele sănătoase (X, S), alte virusuri sunt
transmise de afide vectoare (A, M, Y, VRFC), iar altele prin insecte, ciuperci şi nematozi.
Degenerarea cartofului se combate prin producerea materialului de plantare pornind de la
tuberculi liberi de viroze şi amplasarea loturilor semincere în condiţii corespunzătoare diverselor
categorii biologice.
În România, producerea materialului de plantare din verigile superioare se desfăşoară în
zone închise, amplasate în condiţii de climă şi sol foarte favorabile culturii cartofului.
5.1.5. Sistematică şi soiuri
Cartoful face parte din familia Solanaceae, genul Solanum L. Din numărul mare de specii de
cartof cultivate în America, pe tot globul s-a răspândit în cultură o singură specie, şi anume
Solanum tuberosum L, care este o formă tetraploidă (2n = 48).
Soiurile de cartof aflate în prezent în cultură sunt grupate după mai multe însuşiri, cele mai
importante fiind perioada de vegetaţie, calitatea tuberculilor şi modul de utilizare.
După perioada de vegetaţie, soiurile de cartof se împart în :
- timpurii, cu perioada de vegetaţie de până la 90 zile;
- semitimpurii, cu perioada de vegetaţie cuprisă între 90 şi 110 zile;
- semitârzii, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 110 şi 130 zile;
- târzii, cu perioada de vegetaţie de peste 130 zile.
După calitatea tuberculilor, soiurile de cartof se grupează în următoarele clase:
126