FITOTEHNIE

a permis luarea în cultură a unor suprafeţe importante. O modalitate importantă de creştere a
suprafeţelor cultivate o constituie ameliorarea solurilor puţin favorabile cultivării plantelor de
cultură, cum sunt nisipurile, solurile degradate, cele cu exces de umiditate, sărăturate etc.
Din păcate, posibilităţile reale de creştere a producţiilor prin creşterea suprafeţelor cultivate
sunt limitate.
Schimbarea structurii culturilor reprezintă o cale extensivă mascată de creştere a
producţiilor. Creşterea suprafeţelor cultivate cu o anumită plantă se face prin reducerea
proporţională a suprafelor cultivate cu alte plante de cultură. Schimbarea structurii culturilor se face
în funcţie de necesităţi şi conjunctură, ce de exemplu: cererea ridicată pe piaţă pentru un anumit
produs agricol şi preţul ridicat oferit determină creşterea cuprafeţelor cultivate cu planta de cultură
respectivă; calamitarea unor culturi impune cultivarea suprafeţelor respective în acelaşi an cu alte
plante de cultură.
Creşterea producţiilor la unitatea de suprafaţă reprezintă o cale intensivă de creştere a
producţiilor. Această modalitate de creştere a producţiilor se bazează pe folosirea de material
biologie (soiuri şi hibrizi) din ce în ce mai performant, pe folosirea de tehnologii moderne de
producţie şi pe aplicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi utilizarea inovaţiilor în activitatea de
producţie agricolă.
Tehnologiile moderne de producţie se bazează pe mecanizare (folosirea de maşini, utilaje şi
echipamente agricole performante), chimizare (folosirea de îngrăşăminte chimice; folosirea de
pesticide – erbicide, fungicide, bactericide, insecticide, acaricide, nematocide, rodenticide etc.;
folosirea de substanţe regulatoare de creştere etc.), automatizare (computerizare, robotizare).
Creşterea producţiilor la unitatea de suprafaţă este considerată ca fiind mijlocul cel mai
important de creştere a producţiilor agricole, dar trebuie practicat cu atenţie, pentru că folosirea
exagerată, dezechilibrată şi în dezacord cu cerinţele plantelor de cultură se asociază cu apariţia de
probleme foarte grave de poluare a mediului (solului, apei, aerului), obţinerea de produse agricole
cu reziduuri de pesticide şi nitraţi etc.
1.4. Factorii de producţie la plantele de cultură mare
Factorii care influenţează producţia la plantele de cultură mare sunt grupaţi în: factori
biologici; factori ecologici; factori tehnologici; factori economico-sociali şi politici.
a) Factorii biologiei sunt reprezentaţi de soi sau hibrid, calitatea materialului de semănat
sau plantat şi organismele care acţionează asupra plantelor de cultură mare.
Recolta potenţială este determinată de soiul sau hibridul cultivat, respectiv de zestrea
genetică pe care o posedă planta cultivată şi care se poate manifesta mai mult sau mai puţin în
funcţie de acţiunea celorlalţi factori de producţie.
Soiul reprezintă o populaţie de plante creată sau identificată, care:
- se diferenţiază de populaţiile daja cunoscute prin cel puţin un caracter important, precis şi
puţin fluctuant, ce poate fi clar definit şi descris, sau prin mai multe caractere a căror
combinaţie este de natură să dea calitatea de nou (distinctivitate);
- este omogenă pentru ansamblul caracterelor luate în considerare de reglementările în vigoare
privind uniformitatea soiurilor, cu excepţia unui număr foarte redus de forme atipice, ţinând
seama de particularităţile de reproducere (omogenitate);
- este stabilă în privinţa caracterelor sale esenţiale, adică în urma reproducerii sau multiplicării
succesive, sau la sfârşitul fiecărui ciclu de reproducere definit de ameliorator, caracterele
esenţiale rămân aşa cum au fost descrise iniţial (stabilitate).
Hibridul reprezintă sămânţa obţinută în urma încrucişării între linii consangvinizate, soiuri
sau hibrizi, care în prima generaţie asigură producţii mari datorită fenomenului de heterozis.
Linia consangvinizată reprezintă materialul biologic identic genotipic, omogen şi stabil,
rezultat din autofecundarea dirijată, însoţită de selecţie în mai multe genereţii succesive.
6