FITOTEHNIE

2.4.6. Tehnologia de cultivare
2.4.6.1. Rotaţia
Porumbul are pretenţii reduse faţă de planta premergătoare.
Cele mai bune plante premergătoare sunt leguminoasele anuale pentru boabe şi furajere,
cerealele păioase, inul, cânepa, cartoful, sfecla de zahăr, sfecla furajeră şi floarea-soarelui.
Rotaţia grâu-porumb este impusă de ponderea mare a celor două culturi, în această rotaţie
porumbul fiind favorizat comprativ cu grâul. În cazul atacului de fuzarioză, care este o boală
comună celor două plante de cultură, această rotaţie trebuie întreruptă prin cultivarea unei alte
plante de cultură.
Lucerna nu este considerată o plantă premergătoare potrivită pentru porumb în zonele
secetoase, dacă nu sunt condiţii de irigare, datorită consumului mare de apă, lăsând solul uscat, cu o
rezervă mică de apă pentru porumb. De asemenea, porumbul nu se recomandă a se amplasa după
sorg şi iarbă de Sudan.
Porumbul suportă monocultura fără reduceri semnificative de producţie, mai ales dacă se
aplică îngrăşăminte minerale şi organice. Totuşi, trebuie evitată monocultura îndelungată a
porumbului, ca urmare a intensificării unor efecte negatice, şi anume: se reduce conţinut de humus,
se degradează structura solului, se înregistrează o acidifiere a solului, se epuizează solul în
macroelemente şi unele microelemente, se înmulţesc bolile şi dăunătorii specifici. Monocultura
îndelungată impune utilizarea unor doze mărite de îngrăşăminte şi unele tratamente costisitoare.
Porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară şi chiar pentru grâul de
toamnă, dacă sunt cultivaţi hibrizi cu perioadă de vegetaţie mai scurtă.
2.4.6.2. Fertilizarea
Porumbul este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive. Consumul specific pentru
realizarea a 100 kg boabe, plus producţia corespunzătoare de tulpini şi frunze, este de 1,8-2,6 kg N,
0,86-1,4 kg P 2 O 5 , 2,4-3,6 kg K 2 O (după Hera Cr., 1980).
Aplicarea îngrăşămintelor minerale reprezintă un mijloc important de creştere a
producţiei la porumb. Fertilizarea cu azot şi fosfor asigură sporuri semnificative de recoltă pe toate
tipurile de sol, iar fertilizarea cu potasiu asigură sporuri semnificative de recoltă pe solurile luvice,
pe cele nisipoase şi în condiţii de irigare.
Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face în funcţie de producţia scontată, consumul
specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive şi apă, regimul precipitaţiilor,
hibridul cultivat, planta premergătoare.
Doza de azot se stabileşte cu ajutorul formulei următoare:
DN = 22 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
22 = consumul specific al culturii de porumb (22 kg N/t de boabe);
Rs = recolta scontată, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
- 20 kg/ha, pentru solurile sărace;
- 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
- 60 kg/ha, pentru solurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind:
- 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrat direct porumbului;
- 1 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare.
Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare, care se face astfel:
- se scad 30 kg/ha atunci când planta premergătoare este o leguminoasă anuală sau
perenă;
60