19.04.2015 Views

FITOTEHNIE

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Semănatul prea timpuriu al porumbului, chiar în condiţiile în care sămânţa a fost tratată

împotriva bolilor şi a dăunătorilor, are efecte negative asupra producţiei. Aceasta se datorează

faptului că se prelungeşte perioda de la semănat la răsărire până la trei săptămâni sau chiar mai

mult, se realizează o răsărire neuniformă şi o reducere a densităţii, iar în situaţia când nu s-au folosit

erbicide, multe specii de buruieni răsar i se înrădăcinează bine, combătându-se greu ulterior.

Întârzierea semănatului are influenţe negative asupra producţiei, prin semănatul într-un sol

cu umiditate redusă, situaţie în care se întârzie răsăritul, iar fenofazele de înflorire-fecundare sunt

deplasate în perioada din vară cu temperaturi ridicate şi umiditate atmosferică scăzută, fapt ce duce

la creşterea procentului de plante sterile şi la reducerea producţiei.

Densitatea de semănat. Densitatea constituie unul din factorii tehnologici de bază care

condiţionează obţinerea unor recolte mari de porumb. Comparativ cu alte plante de cultură,

porumbul reacţionează mai puternic la acest factor tehnologic. Dacă cerealele păioase compensează

între anumite limite pierderile de densitate prin creşterea numărului de fraţi productivi pe plantă,

formarea unui număr mai mare de boabe în spic şi creşterea masei boabelor pe spic, porumbul

formează ştiuleţi mai mari dar care nu compensează decât într-o mică măsură pierderile de

densitate.

Producţia la porumb se corelează pozitiv cu mărirea densităţii până la anumite limite şi

negativ cu producţia individuală a fiecărei plante (fig. 22). Astfel, la densităţi mai mari producţia pe

plantă este mai mică dar producţia la hectar este mai ridicată, în timp ce la densităţi mici producţia

pe plantă este mare dar producţia la hectar este scăzută.

Prin stabilirea densităţii, se urmăreşte obţinerea unui anumit număr de plante recoltabile/ha,

în funcţie de hibrid (precocitatea hibridului) şi condiţiile concrete de cultivare (aprovizionarea cu

apă şi elemente nutritive, gradul de îmburuienare şi posibilităţile de combatere a buruienilor).

Densitatea la porumb variază în limite destul de largi, de la 45.000 la 70.000 (chiar până la

75.000) plante recoltabile/ha.

Densitatea la semănat se exprimă în boabe germinabile/ha şi intră în calculul normei de

sămânţă la hectar. Aceasta se stabileşte plecând de la densitatea la recoltare, care se exprimă în

plante recoltabile/ha, la care se adaugă un procent de 10-15 % ce reprezintă pierderile de plante în

perioada de la semănat până la recoltat, aceste pierderi având următoarele cauze:

- coeficientul de patinare al semănătorii, care depinde de pregătirea patului germinativ;

- pierderile de plante din perioada germinare - răsărire;

- lucrările de îngrijire (praşile), care făcute necorespunzător reduc numărul de plante prin tăiere

sau prin acoperire cu pământ;

- atacul de dăunători şi boli.

Fig. 22. Influenţa densităţii plantelor asupra mărimii ştiuleţilor de porumb şi a producţiei de boabe

la hectar (Tianu Al., 1986, citat de Bîlteanu Gh., 1998)

64

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!