FITOTEHNIE

maturizării stigmatului. Din această cauză, polenizarea stigmatelor se face numai cu polenul altor
flori. Totuşi, se poate produce şi autofecundarea la un anumit număr de flori.
Numărul grăunciorilor de polen pe anteră este de cca. 25.000, ceea ce corespunde la cca.
800 kg polen/ha (Bonjean A., 1993).
Lumina solară directă reduce viabilitatea polenului care se usucă şi îşi pierde capacitatea de
fecundare. În condiţii de lumină şi căldură, viabilitatea polenului este de cca. 10 ore, pe timp noros
de cca. 24 ore, iar în condiţii de întuneric şi răcoare de căteva zile (Velican V., 1959, citat de
Muntean L.S., 1997).
Calatidiile de floarea-soarelui sunt vizitate de albine melifere şi insecte din entomofauna
spontană, cum sunt: lepidoptere (fluturi), diptere (muşte), hymenoptere (viespi, albine sălbatice),
heteroptere (ploşniţe).
Albinele melifere (Apis mellifica) reprezintă principalele insecte polenizatoare la floareasoarelui,
cu o frecvenţă de cercetare a calatidiilor cuprinsă între 70-100% (Nicoleta Ion şi colab.,
2002). Pentru a culege nectar, albina introduce trompa şi capul între petale şi tubul anterelor, pentru
a ajunge la nectarul de la baza stilului, încărcându-se astfel cu grăunciori de polen. Trecând pe altă
floare albina atinge şi aici anterele, se pudrează pe corp cu grăunciori de polen pe care apoi îi
transportă pe alte flori şi pe alte calatidii, unde o parte din ei rămân pe stigmatele pe care albina le
atinge fie trecând peste ele fie culegând nectarul colectat la baza tubului corolei, efectuându-se
astfel polenizarea încrucişată.
Dintre insectele din entomofauna sălbatică, bondarii (Bombus sp.) participă la polenizare în
procentul cel mai mare, după care urmează fluturii din diverse specii. În general, nu se înregistrează
cazuri de izgonire sau concurenţă între albinele melifere şi insectele polenizatoare spontane.
În general, pentru condiţiile din ţara noastră, albinele melifere sunt prezente în culturile de
floarea-soarelui între orele 6 oo şi 20 oo . Se pot distinge două maxime ale prezenţei albinelor în
culturile de floarea-soarelui, respectiv un maxim cuprins între orele 7 oo şi 10 oo şi unul curpins între
orele 16 oo şi 18 oo .
Comparativ cu albinele melifere, bondarii îşi încep activitatea mai de dimineaţă şi au o
activitare mai constantă de-a lungul zilei.
4.2.3.8. Fructul şi formarea acestuia
Fructul, care este numit impropriu sămânţă, este o achenă cu pericarpul pielos, neconcrescut
cu sămânţa. Pericarpul sau coaja se formează din pereţii ovarului, iar sămânţa propriu-zisă din ovul.
Fructul este în general alungit, ascuţit la capătul cu care se prinde de calatidiu. Achenele au
lungimea cuprinsă între 8 şi 25 mm, lăţimea între 3,5-9 mm şi grosimea între 2,5 şi 5 mm.
La hibrizii actuali, pericarpul (coaja) reprezintă între 24 şi 34% din greutatea fructului (Ion
V. şi colab., 2000). Pericarpul are o culoare albă, cenuşie, neagră sau poate fi vărgat.
MMB este cuprinsă între 20 şi 100 g, cel mai frecvent variind între 40 şi 60 g. MMB este
mai mare la seminţele pentru “ronţăit”, fiind cuprisă de obicei între 110 şi 125 g, dar putând ajunge
până la 200 g. Seminţele situate la exteriorul calatidilui sunt mai mari decât cele situate spre centrul
calatidiului.
MH este cuprinsă între 30 şi 50 kg, fiind de dorit să fie mai mare de 40 kg.
În pericarp, între suber şi sclerenchim se găseşte un strat de celule denumit “strat tare“ sau
“strat carbonogen” (fig. 35). Stratul carbonogen conţine cca. 75% carbon, fiind dens şi tare,
prezenţa acestuia mărind rezistenţa fructelor la atacul moliei florii-soarelui (Homoeosoma
nebulella).
Sămânţa este învelită într-o membrană concrescută cu endospermul, formând o peliculă
subţire care protejează embrionul. Embrionul este format din două cotiledoane mari, acestea având
rolul de ţesuturi de rezervă, în care se acumulează cea mai mare cantitate de ulei şi proteină din
seminţe. Între cele două cotiledoane, la vârful ascuţit al seminţei, se află gemula, tigela şi radicula
(fig. 36).
104