FITOTEHNIE

Hibrizii mai timpurii formează un număr mai mic de frunze pe plantă (25-27 frunze), în timp
ce hibrizii mai tardivi formează un număr mai mare de frunze pe plantă (peste 30 frunze).
Numărul de frunze este o caracteristică specifică fiecărui hibrid în parte, care este influenţat
în anumite limite de acţiunea factorilor de mediu.
Primele 2-3 perechi de frunze de la baza plantei sunt dispuse opus, următoarele frunze fiind
alterne, având o dispunere elicoidală pe tulpină.
Frunzele sunt variabile în privinţa mărimii, a formei generale şi a formei vârfului, a bazei
limbului şi a marginii acestuia, precum şi în privinţa pilozităţii.
Limbul foliar este, în general, neted, dar poate prezenta şi diferite grade de gofrare.
Peţiolul frunzelor este bine dezvoltat, lăţit la locul de prindere pe tulpină. În partea
superioară a plantei, peţiolul frunzelor prezintă un jgheab prin care apa de ploaie colectată de frunze
este condusă spre tulpină şi apoi în jos spre rădăcină.
Nervaţiunea frunzei constă dintr-o nervură mare de-a lungul frunzei şi nervuri laterale
ramificate, care pot forma cu nervura principală un unghi ascuţit, drept sau aproape drept, obtuz.
Frunzele se adaptează uşor la vânt, datorită peţiolului lung şi elastic. De asemenea, frunzele
umbresc bine solul şi îl protejează de căderea directă a picăturilor de ploaie.
Frunzele de floarea-soarelui suportă bine fenomenul de ofilire temporară, care este
determinat de insuficienţa apei în sol.
Frunzele florii-soarelui se mişcă in timpul zilei pentru a maximiza intercepţia luminii solare,
fenomen numit diaheliotropism.
În funcţie de aprovizionarea cu apă şi fertilitatea solului, o plantă matură de floarea-soarelui
are o suprafaţă foliară 1 cuprinsă între 2500 şi 13500 cm 2 . În condiţii de deficit hidric (secetă),
suprafaţa foliară a plantei este sub 2000 cm 2 (Ion V. şi colab., 2004).
ISF (Indicele Suprafeţei Foliare, cunoscut şi sub denumirea de LAI = Leaf Area Index) la
înflorire are o valoare optimă cuprinsă între 2,5 şi 3,0 (fig. 30). O valoare mai mare a ISF nu
contribuie la intercepţia unei cantităţi mai mari de radiaţie solară, având însă un efect negativ prin
creşterea transpiraţiei totale. În condiţii de secetă, valoarea ISF este cuprinsă între 0,6 şi 1,8 (Ştefan
V. şi col, 2007; Ion V. şi col, 2004).
Producția (q/ha)
Indicele suprafeţei foliare (ISF) în stadiul F2 (început deînflorire)
Fig. 30. Relaţia între producţie şi indicele suprafeţei foliare (ISF) în stadiul F2 (fiecare punct
reprezintă o parcelă experimentală)
(după Merrien A. şi Marie-Joëlle Milan, 1992)
1 Suprafaţa foliară pe plantă este cuprinsă între 3000-6000 cm 2 după Zimmerman (1985), între 4200-6900 cm 2 după
Blanchert (1992), între 2500-8000 cm 2 după Terbea (1985), între 4000-7000 cm 2 după Merrien şi Milan (1992), între
4000-7000 cm 2 după Bonjan (1993), între 4185 şi 13516 cm 2 după Laiu (2003), între 788 cm 2 în condiţii de secetă şi
12721 cm 2 în condiţii bune de aprovizionare cu apă, după Ion V. (2004).
98