FITOTEHNIE

3.2. Soia
Cuvinte cheie: soia, importanţă, compoziţie chimică, sistematică, soiuri, cerinţe, zone de cultură, rotaţie,
fertilizare, lucrările solului, sămânţă şi semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
- acumularea de cunoştinţe cu caracter general cu privire la cultura soiei: importanţă, compoziţie chimică a
bobului, sistematică şi soiurile admise pentru cultivare;
- cunoaşterea cerinţelor soiei faţă de factorii de climă şi sol şi cunoaşterea zonelor de cultură a soiei în
România;
- cunoaşterea tehnologiei de cultivare a soiei, respectiv a particularităţilor rotaţiei, fertilizării, lucrărilor
solului, semănatului, lucrărilor de îngrijire şi recoltatului.
3.2.1. Importanţa culturii
Soia 1 este utilizată în alimentaţia omului, în furajarea animalelor şi ca materie primă pentru
diferite industrii.
În alimentaţia omului se utilizează seminţele şi păstăile nemature pentru prepararea de
diferite mâncăruri. De asemenea, seminţele mature pot fi utilizate în diferite reţete culinare.
Plăntuţele tinere cu cotiledoane şi primele frunzuliţe sunt utilizate pentru prepararea de salată.
Făina obţinută din boabele de soia se poate utiliza în proporţie de 5 până la 15% în amestec
cu făina de grâu, pentru obţinerea de pâine cu un conţinut mai ridicat în proteină. De asemenea, din
făina de soia se obţine o gamă largă de produse alimentare, precum: lapte vegetal, brânză vegetală,
surogat de cafea, ciocolată, biscuiţi, etc.
Fibrele proteice din şroturile de soia sunt folosite pentru obţinerea de „carne vegetală” din
care se prepară salam, cârnaţi, şniţele, chifteluţe etc.
În furajarea animalelor se utilizează şroturile de soia rămase după extragerea uleiului ca
sursă proteică de bază în obţinerea furajelor concentrate pentru majoritatea categoriilor de animale.
Şroturile de soia constituie un articol de comerţ internaţional foarte important, de multe ori având o
valoare mai mare decât uleiul care se obţine din seminţe.
Planta întreagă se poate folosi în furajarea animalelor ca furaj verde, fân sau siloz, având un
conţinut ridicat de proteină, dar şi de grăsimi.
Seminţele de soia se folosesc ca materie primă pentru obţinerea de ulei, care este utilizat
direct în consumul uman ca ulei de gătit, dar şi ca materie primă pentru obţinerea de margarină,
lecitină, săpunuri, culori pentru pictură, mase plastice etc. În producţia mondială de ulei vegetal,
soia ocupă locul 2, după uleiul de palmier.
Din punct de vedere agronomic, soia are o importanţă deosebită prin faptul că lasă o
cantitate mare de azot în sol (cca. 80 -120 kg/ha), ca urmare a simbiozei cu bacteriile fixatoare de
azot. Soiurile timpurii de soia sunt bune plante premergătoare pentru cerealele de toamnă.
Soia a primit diferite denumiri de-a lungul timpului, legate de multiplele sale utilizări, fiind
considerată ca „planta de aur” a omenirii, „planta minune” sau „planta viitorului”.
3.2.2. Compoziţia chimică a bobului şi factorii de influenţă
Hidraţii de carbon reprezintă între 19 şi 25% din masa bobului, fiind reprezentaţi de
zaharoză, amidon, dextrină, hemiceluloză, celuloză, pentozani, rafinoză, monozaharide.
Proteinele reprezintă 27-50% din masa bobului, proteina specifică soiei fiind glicinina, care
se caracterizează printr-un grad ridicat de digestibilitate şi un conţinut ridicat în aminoacizi
1 Denumirea de soia vine de la chinezescul „shiang-yu”, care în japoneză se pronunţă „shoyu”, desemnând sosul de
soia. În limba japoneză, cuvântul s-a schimbat în so-ya, denumire care s-a răspândit în lumea întreagă.
77