FITOTEHNIE

Întârzierea semănatului face ca plantele de orz să nu se călească şi să aibă o rezistenţă
scăzută la ger.
Orzoaica de primăvară se seamănă foarte timpuriu, în prima urgenţă, imediat ce terenul s-a
zvântat şi se poate lucra. Întârzierea semănatului la orzoaica de primăvară duce la pierderi de
producţie şi la diminuarea calităţii pentru bere, prin obţinerea de boabe mai mici, cu un conţinut mai
scăzut în amidon şi mai ridicat în proteină.
Densitatea de semănat. Densitatea de semănat la orzul şi orzoaica de toamnă este de 450-
550 boabe germinabile/m 2 , iar la orzoaica de primăvară este de 400-500 boabe germinabile/m 2 .
Densitatea se stabileşte la limita superioară (500-550 germinabile/m 2 ) în toamnele secetoase şi
atunci când semănatul este întârziat, după epoca optimă.
Norma de semănat. Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) se calculează ca şi
la grâu, aceasta variind în general între 180 şi 220 kg/ha la orzul şi orzoiaca de toamnă şi între 160
şi 200 kg/ha la orzoaica de primăvară. Semănatul se efectuează cu semănători universale.
Distanţa dintre rânduri. Distanţa dintre rânduri la orz şi orzoaică este de 12,5 cm. În cazul
orzului de toamnă, rezultate bune se obţin şi prin semănatul la distanţa de 25 cm între rânduri,
situaţie în care se obţine şi o rezistenţă mai bună la cădere şi la atacul de boli foliare.
Semănatul în cărări se realizează ca şi la grâu.
Adâncimea de semănat. Pentru stabilirea adâncimii de semănat, se ţine cont de umiditatea
solului în momentul semănatului şi textura solului. La orzul şi orzoaica de toamnă, adâncimea de
semănate este cuprinsă între 3 şi 4 cm (maxim 5 cm), iar la orzoaica de primăvară între 2 şi 3 cm.
Orzul are o putere de străbatere mai redusă comparativ cu grâul şi ca atare se seamănă mai
superficial comparativ cu acesta.
2.3.6.5. Lucrări de îngrijire
La orzul şi orzoaica de toamnă, lucrările de tăvălugit după semănat, eliminarea exesului de
apă, controlul culturii înainte de ieşirea din iarnă, tăvălugitul la desprimăvărare se fac ca la grâul de
toamnă.
Buruienile produc pagube la culturile de orz cuprinse între 10 şi 40% (Şarpe N., 1976).
Buruienile din culturile de orz şi orzoaică sunt aceleaşi ca şi în culturile de grâu, combaterea
acestora fiind similară cu cea de la grâu, folosindu-se aceleaşi produse erbicide.
Bolile foliare care produc pagube mai însemnate la orz sunt: făinarea (Erysiphe graminis),
sfâşierea frunzelor (Pyrenophora graminea), pătarea reticulară (Pyrenophora teres) şi arsura
frunzelor (Rhynchosporium secalis). Pentru combatarea acestora se folosesc aceleaşi produse
fungicide ca şi la cultura grâului. Se efectuează 1-2 tratamente, primul în faza de înfrăţire-începutul
alungirii paiului şi al doilea în faza de burduf-înspicat.
Dăunătorii mai periculoşi pentru orz sunt larvele gândacului bălos al ovăzului (Oulema
melanopa L.), combaterea chimică efectuându-se la depăşirea PED-ului de 10 adulţi /m 2 şi 250
larve/m 2 în cazul atacului în vetre. Tratamentele chimice se fac cu insecticide omologate, precum
Fastac 10 EC (100 ml/ha).
Irigarea orzului şi orzoaicei de toamnă apare necesară în toamnele secetoase. Atunci când
solul este prea uscat şi nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei udări
de umezire, cu norme de 500 m 3 /ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat şi orzul nu răsare din
lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire, cu norme de 300-400 m 3 /ha.
Primăvara se fac l-2 udări, cu norme de 300-500 m 3 /ha, prin care se urmăreşte menţinerea
umidităţii solului la peste 50 % din intervalul umidităţii active pe adâncimea de 80 cm.
51