FITOTEHNIE

4.2. Floarea-soarelui
Cuvinte cheie: floarea-soarelui, importanţă, compoziţie chimică, particularităţi biologice, formarea recoltei,
sistematică, hibrizi, cerinţe, zone de cultură, rotaţie, fertilizare, lucrările solului, sămânţă şi
semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
- acumularea de cunoştinţe cu caracter general cu privire la cultura florii-soarelui: importanţă, compoziţie
chimică a bobului, particularităţile biologice ale florii-soarelui şi formarea recoltei, sistematică şi hibrizi
admişi pentru cultivare;
- cunoaşterea cerinţelor florii-soarelui faţă de factorii de climă şi sol şi cunoaşterea zonelor de cultură a floriisoarelui
în România;
- cunoaşterea tehnologiei de cultivare a florii-soarelui, respectiv a particularităţilor rotaţiei, fertilizării,
lucrărilor solului, semănatului, lucrărilor de îngrijire şi recoltatului.
4.2.1. Importanţa culturii
Floarea-soarelui are utilizări în alimentaţia omului şi în hrana animalelor, utilizări industriale
şi energetice, la care se adaugă o serie de utilizări specifice.
Utilizări în alimentaţia omului. Floarea-soarelui se cultivă în principal pentru obţinerea de
ulei, care este un ulei alimentar de bună calitate, cu culoare, gust şi miros plăcute. Din punct de
vedere al valorii calorice şi al gradului de asimilare de către organism, uleiul de floarea-soarelui se
situează printre cele mai bune uleiuri vegetale.
Uleiul de floarea-soarelui este considerat ca fiind un ulei comestibil valoros datorită
conţinutului său ridicat de acid linoleic şi acid oleic (acizi graşi nesaturaţi), care împreună
reprezintă 85-90% din compoziţia acizilor graşi. La aceasta contribuie şi continutul scăzut în
grăsimi saturate şi colesterol, precum şi conţinutul ridicat în vitamine (E, B 5 , B 3 , B 1 , K, A, D), la
care se adaugă lipsa substanţelor anti-nutriţionale sau toxice.
Uleiul de floarea-soarelui este tot mai mult apreciat în alimentaţia dietetică modernă, acesta
determinând un conţinut mai scăzut al colesterolului şi al fosfolipidelor din sânge, ceea ce are ca
efect o incidenţă mai mică a bolilor de inimă.
Utilizările alimentare ale uleiului de floarea-soarelui sunt diversificate, putând fi utilizat atât
“la rece” cât şi gătit.
Uleiul de floarea-soarelui este folosit la pregătirea salatelor, maionezelor, etc.
Uleiul de floarea-soarelui este valoros ca ulei de gătit datorită punctului ridicat de fumegare
(207 o C pentru uleiul nerafinat şi 230 o C pentru uleiul rafinat) şi absenţei acidului linolenic, care
catalizează în polimeri atunci când este încălzit. Uleiul rafinat de floarea-soarelui este utilizat pentru
prăjitul cartofilor, peştelui, puilor, şniţelelor etc. Valoarea sa se datorează şi absorbţiei mai redusă în
produsele prăjite, comparativ cu alte uleiuri vegetale.
Uleiul de floarea-soarelui este întrebuinţat în industria conservelor şi a margarinei.
Uleiul se extrage uşor prin presare, randamentul normal de extracţie fiind de cca. 45%. De
asemenea, uleiul de floarea-soarelui se conservă foarte bine pe o perioadă îndelungată.
Fosfatidele rezultate în timpul extragerii uleiului sunt folosite la fabricarea lecitinei, care
este utilizată în industria alimentară în diferite scopuri: în panificaţie, la prepararea ciocolatei, a
prăjiturilor şi a mezelurilor.
Prin prelucrarea miezului de floarea-soarelui se poate obţine făină, concentrate proteice
(70% proteină) şi izolate proteice (85-90% proteină). Încorporarea a 8-15% făină de floarea-soarelui
în făina de grâu sporeşte densitatea aluatului şi reduce volumul acestuia. Făina de floarea-soarelui,
datorită conţinutului ridicat de proteină şi digestibilităţii sale ridicate (90%), poate fi folosită cu
succes în alimentaţia copiilor.
Seminţele de floarea-soarelui pot fi consumate şi direct în hrana oamenilor (ca seminţe
prăjite), modalitate de consum mai larg răspândită în SUA, ţările scandinave, unele ţări
90