FITOTEHNIE

menţinerea suprafeţei foliare după înflorire. Vascularizaţia calatidiului reprezintă un factor care
limitează numărul de seminţe pline în zona centrală a calatidiului.
Masa a 1000 de boabe (MMB) depinde de menţinerea suprafeţei foliare după înflorire.
Acest element de productivitate are valori diferite pe calatidiu, seminţele fiind mai mari la periferia
calatidiului şi mai mici spre centrul acestuia.
Între elementele productivităţii există corelaţii, care de obicei sunt negative. Astfel, masa a
1000 de boabe se corelează negativ cu numărul de seminţe pe calatidiu. De asemenea, numărul de
plante pe unitatea de suprafaţă se corelează negativ cu numărul de seminţe pe calatidiu, ca urmare a
faptului că o densitate mai mare determină reducerea diametrului calatidiului şi respectiv a
numărului de seminţe pe calatidiu.
Toate elementele productivităţii sunt influenţate de condiţiile de mediu, dintre care
aprovizionarea cu apă are un rol major, influenţa cea mai mare având-o asupra numărului de
seminţe pe plantă (calatidiu). Aprovizionarea cu azot are un rol important în faza în care se
diferenţiază numărul de seminţe pe calatidiu.
4.2.5. Sistematică şi hibrizi
Floarea-soarelui face parte din ordinul Compositales (Asterales), familia Compositae
(Asteraceae), subfamilia Tubuliflorae, tribul Heliantheae, subtribul Helianthinae, genul
Helianthus 1 L.
Toate speciile genului Helianthus sunt originare din America de Nord, unde ocupă o
varietate mare de habitate. Clasificările moderne ale genului Helianthus admit existenţa a 68 specii.
Formele cultivate pentru seminţe aparţin speciei Helianthus annuus L. var. macrocarpus
(DC) Ckll. (n=17), care se caracterizează prin forme anuale, monocefalice (cu o singură
inflorescenţă), foliole involucrate mai late de 8,5 mm, flori radiale ligulate de culoare galbenportocalii,
achene mari. În cadrul acestei specii există şi forme ornamentale, care sunt policefalice,
cu un număr mare de flori radiale ligulate.
Hibrizii de floarea-soarelui au înlocuit soiurile cu polenizare liberă, determinând apariţia
unei noi etape în dezvoltarea culturii de floarea-soarelui, cunoscută ca etapa florii-soarelui hibride.
Trecerea de la crearea de soiuri la crearea hibrizilor de floarea-soarelui a constituit un salt
calitativ ce a asigurat creşterea producţiei şi a conţinutului de ulei.
În prezent, în cultură predomină hibrizii de floarea-soarelui, România fiind considerată prima
ţară din lume care a cultivat hibrizi de floarea-soarelui obţinuţi pe bază de androsterilitate nucleară
marcată genetic, primii hibrizi creaţi fiind Fundulea 52 şi Fundulea 53, introduşi în producţie în
anul 1973 (Vrînceanu Al.V., 2000).
Din punctul de vedere al grupelor de precocitate la floarea-soarelui, în condiţiile resurselor
termice din România se pot stabili trei grupe de hibrizi (Vrînceanu Al.V. şi colab., 1995):
- hibrizi precoci şi semiprecoci, cu suma temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de
6°C) de la semănat la maturitatea tehnică de 1576°C (hibridul martor este Coril);
- hibrizi semitardivi, cu suma temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de 6°C) de la
semănat la maturitatea tehnică de 1817-1859°C (hibridul martorul este Select);
- hibrizi tardivi, cu suma temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de 6°C) de la
semănat la maturitatea tehnică de 1885°C.
Dintre obiectivele importante în ameliorarea florii-soarelui şi crearea de hibrizi se
menţionează:
- creşterea capacitaţii de producţie;
- creşterea conţinutului de ulei în seminţe;
- reducerea procentului de coji;
- creşterea rezistenţei la boli (mană, putregaiul alb, pătarea brună şi frângerea tulpinilor);
1 Denumirea de Helianthus vine din limba greacă de la helios = Soare şi anthos = floare.
107