ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
Temperatura în diverse puncte de sterilizare ale autoclavului poate devia de la cea nominală cu
±2°C.
Pentru sterilizarea cu aer uscat de marca VP-10, GP-20, GP-40, construcţie modernă GP-60, GP-640
cu viteza de circulare a aerului în cameră de 1 m/sec este prevăzută o deviere a temperaturii de la +2°C
până la +10°C. Corectitudinea indicaţiilor termometrelor înainte de a fi utilizate se controlează prin
cufundarea lor în apă clocotită, într-un vas deschis, timp de 6 – 7 minute (bila indicatoare de mercur nu
trebuie să se atingă de pereţii vasului cu apă). Dacă termometrele indică temperatura de 100 ± 1°C, ele
sînt în stare perfectă.
Presiunea autoclavului se măsoară cu ajutorul monovacumetrului. Clasa de exactitate a aparatului
e necesar să fie nu mai joasă de 2, parametrii de măsurare - de la 0,10 pînă la 0,50 Mpa (1,0 – 5,0
kgc/cm 2 ). Controlul respectării regimului de temperatură la sterilizare prin aer uscat se efectuează prin
observarea şi aprecierea funcţionării dispozitivelor de măsurare a sterilizatorului (termometru, termoindicatoare).
Aprecierea temperaturii în interiorul camerei de sterilizare se efectuează cu ajutorul
termometrului maximal cu diapazonul de măsurare de la 0°C pînă la 200°C (TP-25). Incorectitudinea
de apreciere a temperaturii nu trebuie să depăşească ±1°C. Amplasarea termometrelor de control
se efectuează în conformitate cu tabelul 89. După terminarea ciclului de sterilizare se înregistrează
indicaţiile termometrelor şi se compară cu temperatura nominală de sterilizare. Presiunea autoclavului
se măsoară cu ajutorul manovacumetrului. Gradul de exactitate al aparatului e necesar să fie nu mai jos
de 2,5, parametrii de măsurare – de la 0,10 până la 0,50 Mpa (1,0 – 5,0 kgc/cm 2 ). Cronometrarea ciclului
de sterilizare se determină cu ajutorul secundomerului mecanic în conformitate cu STAS 5072-79, clasa
de exactitate 2,0.
Metoda chimică
Metoda chimică se efectuează cu ajutorul chimiotestelor şi termochimioindicatoarelor. Test-sistemele
expres chimice (TSECh) destinate controlului eficacităţii sterilizării prezintă nişte substanţe
chimice, care îşi schimbă starea de agregare, culoarea la o temperatură anumită de topire. Testele pot
fi utilizate sub formă de substanţă friabilă introdusă împreună cu colorantul (la 100 g de substanţă
chimică se adaugă 10 g de fuxină sau alt colorant) în cantitate de 0,3 – 0,5 g în tuburi fie fiole de sticlă
cu lungimea de 45–55 mm şi diametrul de 4–5 mm (ambele extremităţi închise strîns) sau flacoane ermetic
închise cu volumul de 5 – 10ml. Aceste fiole sau flacoane cu teste se învelesc într-un şervetel de
tifon, se aranjează în toate sterilizatoarele (în cutii), casolete şi în camera de lucru a sterilizatorului. Dacă
după sterilizare substanţele s-au topit şi culoarea indicatorului s-a schimbat, sterilizarea s-a efectuat.
Rezultatul negativ dă dovadă de încălcarea regimului de sterilizare sau de o deteriorare a manometrului.
Materialul se scoate nesteril. Indicaţia manometrului este necesar de verificat cu ajutorul termometrelor
maximale. Controlul regimului de temperatură cu ajutorul termometrelor maximale trebuie să se
efectueaze o dată în 14 zile şi în cazuri de necesitate.
Chimiotestele se mai folosesc şi sub formă de pastile, hârtie albă sau material de bumbac cu mărimea
de 0,5 – 1,0 cm, îmbibate cu vopsea – termoindicator.
Controlul sterilizatoarelor prin vapori de apă se efectuează amplasând testele chimice în punctele
de control, în conformitate cu datele prezentate în tabelul nr. 2, iar al sterilizatoarelor prin aer uscat
– conform tabelului 3. Substanţele chimice folosite pentru controlul respectării regimului de sterilizare
prin ambele metode sînt prezentate în tabelul 5.
Metoda bacteriologică
Criteriul principal în aprecierea eficienţei sterilizării la folosirea metodei bacteriologice serveşte
peirea test-culturii microbiene. Pentru aprecierea activităţii antimicrobiene a dezinfectantului-sterilizant
şi calităţii dezinfecţiei se folosesc următoarele microorganisme:
a) Colibacilul, ca cea mai rezistentă specie din grupa intestinală de bacterii;
b) Stafilococul auriu, ca cel mai rezistent din grupa cocomicrobiană;
c) Antracoidul în formă sporulată, ca reprezentant al microorganismelor sporulate;
d) Bacilul licheniformis din familia Bacillaceal, genul Bacilus şi altele (B 5
), microorganisme care pot fi
utilizate drept bioteste.
Ediţia I
141