ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
bilitatea apariţiei lipsei de răspuns la tratament. Trebuie făcute eforturi pentru determinarea etiologiei
diverselor infecţii, adaptarea tratamentului în funcţie de rezultat, eventual folosirea unor antibiotice cu
spectru cât mai restrâns atunci când este nevoie.
Infecţia nosocomială pediatrică se poate manifesta sub diferite forme clinice de la abcese, infecţii
septico-purulente, pneumonii, septicemii, etc. Nu fac excepţie şi bolile infecţioase clasice. În acelaşi timp
formele de manifestare a infecţiei pediatrice nosocomiale depind şi de profilul staţionarului. Un risc epidemiologic
esenţial îl reprezintă contractarea în staţionar al hepatitelor virale cu mecanismul paranteral
de transmitere (HVB, HVC şi HVD).
Prin infecţie pediatrică nosocomială se subînţelege orice maladie infecţioasă manifestată clinic,
care afectează pacientul din instituţia medicală pentru copii ca rezultat al spitalizării sau adresării după
asistenţă medicală, indiferent de momentul apariţiei simptomatologiei, în timpul sau după aflarea în
instituţia curativ-profilactică şi nu a fost prezenta în stadiu de incubaţie în momentul internarii.
Cu toate eforturile de evidenţă, supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale pediatrice, până în
prezent incidenţa aceastor maladii este subestimată. Motivele de subestimare pot fi diverse, în primul rând
neraportarea tuturor cazurilor de infecţie nosocomială, în unele cazuri perioada îndelungată de incubaţie
(infecţia apare după externarea pacientului din staţionar), simptomatologie comună care agravează starea
copilului şi face dificil tratamentul, imposibilitatea identificării unor germeni infecţioşi, etc.
În prezent se poate afirma că în mare măsură infectiile nosocomiale, inclusiv pediatrice se datorează
progresului medical. Pe masura avansarii tehnologiilor medicale, a crescut si riscul infectiilor nosocomiale.
În acelaşi timp, riscul contractării infecţiei pediatrice nosocomiale depinde de condiţiile în care se
aplică tratamentul ori sunt efectuate investigaţii în scop de diagnostic, în special respectarea cerinţelor
de aseptică şi antiseptică. În infecţia pediatrică nosocomială sunt particularităţi specifice de contractare
care în primul rând sunt dictate de particularităţile de vârstă a copilului, dezvoltarea lui fizică, modul
de alimentaţie, tipul de nutriţie, starea copilului în funcţie de diagnosticul la internare, etc. Adesea, flora
endogenă a bolnavului poate sta la originea acestor infectii. În acelaşi timp riscul importării germenilor
infecţioşi în secţiile şi saloanele de pediatrie este foarte mare. O parte a copiilor sunt internaţi împreună
cu mămicile ori alte persoane de întreţinere, vizitele frecvente şi de durată, etc.
O perioadă îndelungată, principala cauză a infecţiei pediatrice nosocomiale era Streptococul betahemolitic,
iar introducerea sulfanilamidelor şi a penicilinei coincide cu reducerea importantă a cazurilor
de infecţii nosocomiale cu acest germen. În anii 1950 şi începutul anilor 1960 Stafilococul auriu devenea
patogenul numarul 1 care afecta plăgile postoperatorii. Ulterior, bacilii gram-negativi enterici au devenit
cauza majoră a infecţiilor nosocomiale. În spitalele de pediatrie şi mai ales în maternităţi, S.epidermidis
determină decesul la 1 din 2.000 pacienţi internaţi într-un spital ca rezultat al unei infecţii contactate în
mediul spitalicesc. Staphilococul aureus, streptococul de grup B şi enterococii sunt principalii responsabili
pentru producerea infecţiilor nosocomiale. Folosirea antibioticelor cu spectru larg de acţiune a
favorizat apariţia bacteriilor şi a fungilor cu rezistentă multiplă.
În Statele Unite ale Americii, între 2 si 6% din pacienţii internaţi în spitalele de pediatrie dezvoltă o
infecţie nosocomială. Rata infectării variază considerabil, în funcţie de eficienţa metodelor de supraveghere
şi de natura spitalului. Spitalele comunitare au o incidenţă mai mica a infecţiilor nosocomiale decât
spitalele supraspecializate, probabil datorită numarului mai mare de bolnavi în stare gravă şi a tratamentelor
mai agresive aplicate. Prin comparaţie, la copii se întalnesc infecţiile nosocomiale mai puţin decât la
adulţi. Cele mai înalte rate se gasesc la copii cu vârsta sub un an, iar dintre aceştia în secţiile de terapie
intensivă din maternităţi se înregistrează cele mai multe cazuri. Riscul de infecţie în maternitaţi creşte o
dată cu scăderea greutăţii la nastere. Prematurii cu greutăţi între 500 şi 1.000g sunt cei mai predispuşi,
iar de reţinut este faptul că nu există mari deosebiri în funcţie de sex.
Factori precum terapia cu antibiotice, testele şi terapiile invazive pot cauza alterarea florei endogene
pe durata spitalizării pacientului. În maternităţi, stafilococii coagulazo-negativi se află pe primul loc, mai
ales ca o cauză a septicemiilor. Streptococii de grup B, enterococii şi S.aureus sunt, de asemenea, un grup
important de patogeni. Cei mai întâlniţi germeni gram-negativi sunt: Escherichia coli, Enterobacter spp. şi
Klebsiella pneumoniae. Rezistenţa antimicrobiană este deja obişnuită la bacteriile dobândite în spital. Tulpinile
de S.aureus rezistente la toate ß-lactamazele au fost denumite meticilino-rezistente. Vancomicina
70 Ediţia I