ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
VHB şi rezistenţa la IFN
Evaluarea pacienţilor cu HCA-VHB presupune 3 componente: teste biochimice (în special ALT),
teste virusologice şi histologice.
Rezistenţa la tratament se poate clasifica în rezistenţă fenotipică (creşterea nivelurilor serice ale ADN-
VHB în timpul tratamentului) şi rezistenţa genotipică (apariţia unei mutaţii la nivelul genomului viral) (8).
Principalele clase de medicamente utilizate în terapia antivirală VHB sunt reprezentate de interferoni
şi de analogii nucleozidici.
Interferonii reprezintă un grup de glicoproteine cu proprietăţi antivirale şi imunomodulatori. Există
cel puţin 3 clase de interferoni:
• Alfa, produs de limfocitele B şi monocite;
• Beta, produs de fibroblaşti;
• Gama, produs de limfocitele T helper şi de celulele NK.
Factorii implicaţi în rezistenţa la IFN în HCA-VHB
Factori legaţi de gazdă
Complianţa pacienţilor la tratamentul cu IFN. Este obligatoriu ca medicul curant să se asigure la
fiecare vizită a pacientului de adresarea acestuia la tratament, care poate fi afectată atât de regimul de
administrare (injectare zilnică), cât şi de efectele adverse care apar în numeroase cazuri.
Răspunsul imun al gazdei faţă de infecţia cu VHB şi tratamentul cu IFN. IFNa creşte expresia antigenelor
de histocompatibilitate clasa I şi a receptorilor Fc, creşte raportul CD4/CD8 şi stimulează activitatea
celulelor NK. La pacienţii responsivi s-a constatat o creştere a raportului CD4/CD8 şi o scădere
a nivelului seric CD8. la această categorie de pacienţi se remarcă niveluri scăzute de AgHBe şi valori
crescute de Ac anti-HBc IgM.
Valori crescute pretratament ale transaminazelor şi un grad ănalt de activitate histologică, reflectă un
răspuns imunologic eficient faţă de VHB. Pacienţii cu valori normale sau uşor crescute ale ALT prezintă
un răspuns nesatisfăcător la tratamentul cu IFN, posibil datorită toleranţei imune a gazdei.
Sexul masculin şi obezitatea
Coinfecţie VHD, VHC şi HIV
Factori legaţi de virus
Nivelul încărcăturii virale (ADN-VHB). S-a constatat că nivelurile scăzute ale ADN-VHB reprezintă cel
mai puternic factor predictiv independent pentru răspunsul la tratamentul antiviral.
Genotipuri VHB. Pînă în prezent au fost identificate 7 genotipuri ale VHB (notate A-G), iar în
curând a fost descris şi genotipul H. S-a constatat că pacienţii cu genotip C au o rată mai mică de
seroconversie spontană a AgHBe şi dezvoltă mai frecvent ciroza hepatică comparativ cu cei infectaţi
cu genotipul B.
Mutanţi VHB. VHB poate suferi mutanţi în oricare regiune genomică, însă cele mai studiate sunt
mutaţiile survenite în regiunile precore şi core. Dintre mutaţiile din regiunea precore cea mai frecventă
constă în înlocuirea nucleotidului G şi A în poziţia 1896.
Durata mare a infecţiei.
Factori legaţi de IFN
Tratamentul suboptimal, definit printr-o doză şi/sau durată insuficientă de IFN.
Anticorpii anti-IFN apar în 1-31% din pacienţii trataţi cu IFN, frecvenţa crescînd odata cu mărirea
dozelor şi a perioadei de tratament.
Scăderea numărului receptorilor pentru IFN.
Receptori defectivi pentru IFN.
Ediţia I
153