ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
VHC şi rezistenţa la IFN
Rata rapidă de multiplicare a VHC (10 la puterea 12 virioni/zi) explică numărul ridicat al mutaţiilor,
speciilor şi quasispeciilor care însoţesc tulpina mamă. În cursul tratamentului cu IFN profilul quasispeciilor
se modifică permanent sub presiunea sistemului imun şi al IFN. Astfel, la sfârşitul tratamentului cu
IFN quasispeciile pacienţilor nonresponderi sunt mai omogene dar rezistente la IFN.
• Răspunsul virusologic – dispariţia sau diminuarea cu 2 lg a încărcăturii virale VCH din ser, celelalte
compartimente de replicare (ficat, ganglioni, etc) fiind ignorate.
• Răspunsul biochimic este evaluat cu ajutorul ALT. Normalizarea ALT cu replicare virală activă
reprezintă un răspuns terapeutic parţial şi se explică prin supresia eliberării de citokine
proinflamatorii de către IFN. Menţinerea unui ALT crescut în condiţiile negativării testelor
virusologice poate fi rezultatul unei hepatite cauzate de alţi factori (coinfecţii virale, etelism,
medicamente, procese autoimune).
• Răspunsul histologic este definit prin diferenţa între punctajul componentei necroinflamatorii şi
fibrotice pre- şi posttratament. Răspunsul este considerat pozitiv dacă la sfîrşitul tratamentului
gradul necroinflamaţiei se reduce cu cel puţin 2 puncte, iar al fibrozei cu cel puţin 1 punct.
• Răspunsul clinic se referă la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului şi la prevenirea instalării cirozei
hepatice sau a cacinomului hepatic.
Factori legaţi de virus
Rezistenţa VHC faţă de IFN este inăscută şi dobândită. VHC genotipul 1 dobândeşte cu uşurinţă
rezistenţa faţă de IFN datorită capacităţii crescute de replicare (10 la puterea 12 copii/24 ore). Astfel,
VHC fabrică falşi receptori IFN, interferă căile de transmitere a semnalului IFN de la receptor la nucleu,
inhibă expresia genelor dependente de IFN sau blochează direct funcţia antivirală a IFN.
Factori legaţi de gazdă
• Bărbaţi
• Vărstini
• Pacienţi supraponderali
• Nivelul sideremiei crescut
Factori legaţi de IFN
• Doza insufucientă de IFN
• Durata prea scurtă a tratamentului
• Lipsa sau asocierea defectuoasă a ribavirinei
• Anticorpi anti-IFN. Frecvenţa anticorpilor anti-IFN este de 4-10% şi de numai 2-4% în cazul IFN pegzlat.
Bibliografie
1. Kane M. Global programme for control of hepatitis B infecţion. Vaccine 1995; 13:S47-S49.
2. Lee W M. Hepatitis B virus infecţion. N Engl J Med 1997; 337 (24): 1733-45.3
3. Alter MJ, Kruszon D, Nainan OV et al. The Prevalence of hepatitis C virus infecţion in the United States,
1988 througt 1994. N Engl 1 Med 1999; 341:556-562.
4. Manns MP. Cureent State of Interferon Therapy in the treatment of chronic Hepatitis B. Sem Liv Dis, 2002;
22(suppl 1): 7-13.
5. Esteben R. Management of chronic hepatitis B: An overview. Sem Liv Dis, 2002; 22 (suppl 1): 1-6.development
Conferince Statemant: Management of hepatitis C 2002. G
6. Meeting repots: Naţional institutes of Health Consensus astroenterology 2002; 123.
7. Mc Hutchinson JG, Gordon SC, Schiff ER et al. Interferon alfa -2b alone or in Combination with ribavirin as
iniţial treatment for chronic hepatitis C. Hepatitis Intervenţional Therapy Group. N. Engl J Medv 1998; 339: 1485.
8. Zoulim F. Hepatitis B vitus resistance to antivirals. EASL postgraduate Course: Chronic viral hepatitis: Understanding
and management resistance to treatment. 3-6 iulie 2003 Geneva, Elveţia; 30-41.
154 Ediţia I