ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
b) Hepatita virală C
Sunt considerate receptive la infecţia cu VHC toate persoanele care nu au suportat HVC în una din
formele sale şi, deci, sunt anti-HVC seronegative.
c) Hepatita virală D
Populaţia receptivă este reprezentată de persoanele cu HBs-antigemie.
Pentru coinfecţia cu VHB şi VHD sunt considerate receptive toate persoanele care nu au suportat
hepatita D şi / sau B în una din formele sale. Pentru suprainfecţia cu VHB şi VHD sunt consideraţi receptivi
toţi bolnavii cu hepatita acută sau cronică B, inclusiv persoanele cu HBs-antigemie.
Sursa de infecţie
a) Hepatita virală B
Drept sursă de infecţie cu Virusul Hepatitei B servesc bolnavii cu diferite forme de hepatita B
acută şi cronică, inclusiv purtătorii antigenului de suprafaţă al VHB (AgHBs), drept care sunt considerate
persoanele cu HBs-antigenemie persistentă pe parcursul a minimum 6 luni. Un pericol deosebit de
infectare prezintă purtătorii de AgHBs la care concomitent în sânge se depistează antigenul “e” al VHB
(AgHBe). Persoana infectată devine contagioasă cu 2-8 săptămâni până la debutul semnelor clinice ale
hepatitei B, astfel prezentând în această perioadă un risc de infectare pentru membrii mediului habitual,
partenerii sexuali. Fiind donator, prezintă risc pentru recipienţii sângelui, derivatelor din sânge, spermei
şi organelor. În ultimii ani o importanţă epidemiologică semnificativă prezintă persoanele UDI. Bolnavii
cu hepatita cronică virală B şi purtătorii AgHBs pot păstra importanţa epidemiologică ca sursa de
infecţie pe parcursul întregii vieţi. Gravidele AgHBs pozitive prezintă risc potenţial de infectare a nou
născuţilor.
b) Hepatita virală C
Drept sursă de infecţie cu virusul hepatitei C (VHC) servesc bolnavii cu diferite forme de hepatita
C acută şi cronică, inclusiv purtătorii VHC, drept care sunt considerate persoanele la care se decelează
anti-HCV în sânge. Din cauza numărului impunător, lipsei semnelor clinice ale infecţiei cu VHC pe parcursul
a câţiva ani după infectare, şi, nefiind conştienţi de pericolul pe care îl prezintă pentru alţi indivizi
receptivi, purtătorii virusului hepatitei C, bolnavii cu HVC acută (forma inaparentă) şi bolnavii cu HVC
cronică, prezintă importante surse de infecţie.
Având în vedere faptul că căile artificiale de transmitere au un rol dominant în procesul epidemiologic
al HVC, cea mai importantă sursă de infecţie prezintă persoanele anti-HCV seropozitive, ARN
pozitive cu indici ALT sporiţi. Gravidele anti-HCV seropozitive prezintă risc potenţial de infectare a
nou-născuţilor. Bolnavii cu HVC cronică şi purtătorii virusului îşi pot păstra importanţa epidemiologică
ca sursă de infecţie pe parcursul întregii vieţi.
c) Hepatita virală D
Sursa de infecţie este reprezentată de bolnavii cu HVD acută sau cronică şi purtătorii VHD, drept
care sunt considerate persoanele cu persistenţa AgHBs şi anti-HDV total în sânge pe parcursul a minimum
6 luni.
Mecanismul şi căile de transmitere
a) Hepatita Virală B
La bolnavii cu hepatită acută sau cronică B şi purtătorii de AgHBs virusul persistă în mediile fiziologice
ale organismului (vezi compartimentul respectiv). Cantitatea de material infectat, suficient pentru
producerea infecţiei prin HVB, poate fi de 0,00004 ml, iar volumul mediu de sânge inoculat în timpul
unei înţepături cu acul este de aproximativ 0,0001 ml şi poate conţine până la 100 doze infecţioase de
virus al hepatitei B.
Realizarea procesului epidemic al hepatitei B, asigurând existenţa VHB ca specie, are loc prin mecanismul
parenteral de infectare pe diferite căi stabilite pe parcursul evoluţiei. Nominalizarea acestor căi
şi clasificarea lor în două grupuri – naturale şi artificiale – are o importanţă epidemiologică considerabilă
40 Ediţia I