ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - CNSP

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE
Rezistenţa microorganismelor gramnegative în secţiile de terapie intensivă în Rusia (1997)
Antibioticul
% de tulpini rezistente
E. coli K.pneumoniae P. mirabilis Enterobacter Acinetobacter
Piperacilina 44 85 59 70 88
Piperacilina/
tazobactam
Amoxacilina/
clavulanat
11 51 22 63 82
27 52 20 88 73
Cefuroxinia 19 52 32 82 96
Cefotaxinia 6 32 20 60 88
Cefotriaxona 5 33 17 57 94
Ceftazidima 3 26 1 56 78
Imipenem 0 0 0 0 0
Gentamicina 13 58 56 42 91
Amicacina 1 0 1 4 7
Ciprofloxacina 1 2 5 5 53
Ko-trimoxazol 27 51 62 12 88
În acelaşi studiu s-a constatat că Pseudomonas aeruginosa în 50% din cazuri este rezistentă faţă de
Piperacilină, în 75% – faţă de gentamicină, şi în 42% cazuri - faţă de ciplofloxacilină.
Tot în Federaţia Rusă И.И. Жаденов şi coaut. (1999) în rezultatul analizei antibioticorezistenţei a
309 tulpini de microorganisme depistate de la bolnavi cu procese purulente îndelungate în secţiile de
traumatologie şi ortopedie, au stabilit că 73,2% din tulpini sunt rezistente faţă de 18-20 de antibiotice.
D.Leca şi coaut. (2002) au constatat o rezistenţă înaltă a tulpinilor de Enterobacteriacee, izolate de la
pacienţii cu infecţii urinare în 80% asociate cu cateterizarea urinară: norfloxacilină – 59,5%, ciprofloxacină
– 59,5%, ofloxacină – 100%, pefloxacină – 100%, acid nalidixinic – 100%, ampicilină – 100%, amoxicilină
– 66,6%, amoxicilină + acid clavulanic – 59,5%, cotrimoxazol – 92,85%, gentamicină – 59,5%, kanamicină
– 100%, streptomicină – 100%, nitrofurantoin – 76,2%, colimicină – 100%, tetraciclină – 100%, cefotaximă
– 11,9%, ceftibuten – 9,53%, carbenicilină – 38%, ticarcilină – 2,38%.
V. Tonko (2006) în rezultatul studiului antibioticorezistenţei a S. aureus, ca factor etiologic major în
infecţia locală a nou-născuţilor (83,5±0,9%), a constatat că cota parte a tulpinilor rezistente a constituit
de la 5,2±1,3% – faţă de cefazolină până la 75,6±1,8% – faţă de penicilină. O rezistenţă mai pronunţată
s-a stabilit faţă de penicilină, ampicilină, levomicetină, streptomicină şi eritromicină. Totodată, autorii au
constatat coincidenţă în administrarea antibioticelor şi sensibilitatea antibioticilor numai în 39,7±1,0%
cazuri. La 824 pacienţi (34,5±1,0%) antibioticele au fost administrate fără scontarea antibioticogramei,
iar la 616 pacienţi (25,8±0,9%) li s-a determinat sensibilitatea lor, însă li s-a administrat antibiotice la
care microorganismele erau rezistente. Autorii au mai constatat că la administrarea adecvată a antibioticelor
pneumonii nosocomiale s-au observat în 16±2,1% cazuri, în timp ce la administrarea neadecvată
– în 43,3±2,0% cazuri.
D. Diculencu, G. Mitreanu (2002) au izolat 93 de tulpini de Streptococcus pneumoniae de la
pacienţii internaţi cu infecţii a căilor respiratorii inferioare, din care 11,83% s-au dovedit a fi rezistente
la penicilină.
În Republica Moldova nu există un sistem de monitorizare a antibioticorezistenţei microbiene.
Totodată, există unele studii, efectuate în acest aspect, care reflectă în mare măsură situaţia creată. De
exemplu, în rezultatul unui studiu (11) pe modelul secţiilor de chirurgie abdominală şi traumatologică
158 Ediţia I