Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

TRANSHUMANŢA, DE LA TRADIŢIE LA ACTUALITATE
Recentele prezentări prin toate mijloacele media a noilor reguli privind
transhumanţa şi comercializarea produselor animaliere în special a brânzeturilor după
aderarea noastră la UE, a pus pe jar atât crescătorii de ovine cât şi vânzătorii din pieţe,
mai mari sau mai mici.
Puţină istorie
Înainte de a intra în subiect se cuvine să ne referim la definiţia transhumanţei după
MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLĂ din 1943, dată de marele nostru zootehnist
Dr. Savu TIMARIU, activitate ce înseamnă „deplasarea alternativă şi periodică a
turmelor între două regiuni cu climat diferit – vara la munte, iarna la şes” noţiune care
îşi atrage originea din limba latină: trans = peste şi humus = pământ, adică peste pământ,
peste hotar sau mai clar în afară de hotarul comunei.
Acelaşi autor precizează că transhumanţa cu oile este adânc înrădăcinată în viaţa
românilor formând specificul lor etnic, fiind amintit de istoriografi odată cu apariţia
noastră ca popor, jucând un mare rol naţional, cultural, politic şi economic în trecutul
nostru.
Mai încoace, transhumanţa a avut mult de suferit după Pacea de la Adrianopol din
1829, datorită extinderii culturilor cerealiere în Bărăgan şi Lunca Dunării sau Reforma
agrară din 1920 când s-au redus şi mai mult suprafeţele de păşuni, luând apoi un nou
avânt în perioada interbelică. În timpul şi după cel de al 2-lea Război Mondial a început
să decadă din nou până la colectivizare când a înregistrat un oarecare reviriment, ca
acum după 1990 transhumanţa să scadă şi mai dramatic, efectivele de ovine să se
înjumătăţească în doar 15 ani !
A fost odată......
Îmi amintesc cum circulau oile la şi de la munte în Câmpia bănăţeană înainte de
colectivizarea agriculturii. Prin toboşarul comunei se anunţau locuitorii că în ziua de
cutare vor trece turme de oi prin comuna noastră.
În ziua cu pricina era forfotă mare, localnicii se adunau pe marginea şoselei
principale, unii cu bâte la ei, să asiste la trecerea oilor şi să-şi păzească culturile.
Era impresionant să vezi trecând turme cu sute şi mii de oi, conduse în faţă de
jandarmi în uniforme kaki, înarmaţi cu carabine şi baionete, ciobani în cojoace miţoase,
câini lăţoşi şi măgari de povară încărcaţi de abia mergeau.
La hotarul dintre localităţi erau preluaţi de alţi jandarmi şi localnici, astfel că se
evitau pagubele la culturile agricole şi altercaţiile dintre ciobani şi proprietarii de
terenuri, pe traseul aprobat şi respectat cu maximă stricteţe.
În cumplita iarnă din 1954, când şi în Banat au fost zăpezi de 2-3 m înălţime, pe
izlazul comunal în apropierea casei noastre a iernat o turmă de oi din părţile Sibiului.
Ciobanii au fost găzduiţi în casa noastră şi au cumpărat fânuri şi snopi de coceni de la
noi şi vecini ca să-şi hrănească animalele.
226