Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

“SPIRITUL BURGHEZ aduce pe
terenul vieţii politice: sentimentul de
supunere faţă de opinia majorităţii şi,
mai presus de toate, respectul faţă de
obligaţiile liber contractate. Nu există
comerţ şi pentru burghez comerţul este
pe prima linie, unde nu este ţinere de
angajamente. Pe terenul vieţii
economice, spiritul burghez face din
libera concurenţă un judecător suprem
la împărţirea beneficiilor. Cine
reuşeşete în concurenţă are drept la
beneficii. Cine este învins în
concurenţă nu are drept să invoce
originea sa de familie sau originea sa
etnică. Lupta se dă între indivizi cu
drepturi egale. Pe terenul vieţii sociale,
spiritul burghez face din iniţiativa
individuală suprema virtute a
progresului. Pentru a păstra cultul
acestei virtuţi, el face din proprietatea
individuală un fundament al societăţii.
În rezumat aşadar: supunere la opinia
majorităţii şi respect pentru obligaţiile
contractate; concurenţă liberă între
indivizi egali; cultivarea iniţiativei
individuale prin asigurarea
proprietăţii individuale” (pag. 28).
“. . . SUFLETUL POPORULUI
NOSTRU. Pe terenul vieţii politice,
acordul (cu spiritul burghez n.n.) este
foarte vag. La noi este un fapt
recunoscut că legile, care sunt obligaţii
contractate, prin reprezentanţii
majorităţii cetăţeneşti nu se respectă. Nu
se respectă nici de cei care le fac, nici de
cei pentru care se fac
(...) Românul consideră nerespectarea
legii un titlu de mărire şi de putere.
Pe terenul vieţii economice acordul este
şi mai vag. Libera concurenţă nu este
câtuşi de puţin intrată în moravurile
poporului nostru. Românul cere beneficii
pe baza dovezii că este român. În nici o
altă ţară nu se repetă aşa des expresiile:
fiu al poporului, fiu al ţării . . .
Nici pe viitor să nu ne facem iluzii în
ceea ce priveşte adaptarea sufletului
românesc la libera concurenţă.
Pe terenul vieţii sociale (...) acordul este
cu desăvârşire inexistent. Gestul
iniţiativei individuale în scopul de a
susţine progresul social prin
întreprinderi riscante şi prin invenţii este
cel mai plăpând vlăstar al sufletului
românesc” (pag. 29).
Comentariile sunt de prisos. Las înadins, cititorul acestor rânduri, să judece
singur comparaţia de mai sus şi cât sunt de actuale aprecierile marelui filozof şi
psiholog social care ajunge adesea la concluzii deprimante, unele fataliste pentru
evoluţia noastră viitoare.
Acestea au fost în linii generale manifestările din trecut ale poporului nostru
faţă de spiritul burghez (capitalist cu economia de piaţă a prezentului) pe terenul
vieţii politice, economice şi sociale, cu accente şi mai dramatice în mediul rural,
după cum apreciază acelaşi autor: “Marea majoritate a populaţiei satelor româneşti
n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi
întreprinzători, care să-şi rişte odihna şi avutul pentru a se îmbogăţi prin mijloace
neîncercate. Populaţia satelor româneşti, dimpotrivă, stă sub tradiţia muncii
colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să
înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieşi din rândul lumii este,
pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate
date de şcolile primare rurale la noi. Copilul de sătean învaţă în şcoală să fie cu
iniţiativă, fiindcă şcoala noastră este croită pe modelul şcolilor burgheze apusene,
382