Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

Nu întâmplător, în urmă cu peste 10 ani – chiar dacă adesea prin restrângerea
suprafeţelor de bază furajeră, în favoarea culturilor de cereale mai uşor de exportat,
politica era în detrimentul creşterii animalelor, pentru care se respecta triada
colectivistă apă, paie şi bătaie – şeptelul înfometat era menţinut cu orice preţ între
viaţă şi moarte, ca un fel de gaj pentru împrumuturile de valută de la băncile străine,
necesară industrializării fără noimă a ţării.
Actualmente, şeptelul de bovine şi ovine – aproape înjumătăţit în acest ultim
deceniu de tranziţie, din cauza unor vicii organizatorice şi conjuncturii de piaţă liberă
rău înţelese, în care importurile şi lipsa de subvenţii au sufocat producţia internă – ca
urmare a secetei va suferi o nouă diminuare dramatică, datorită crizei de furaje până
în primăvară.
Reducerea în continuare a efectivelor de animale va face ca păşunile noastre
montane şi de deal să fie abandonate şi subîncărcate pe arii mult mai extinse ca până
acum, cu pierderi incalculabile pentru economia naţională prezentă şi viitoare.
Nici o ţară din lume, oricât de dezvoltată ar fi ea, nu-şi permite să nu valorifice
la maximum, prin păşunat sau cosire, fitomasa utilă din pajiştile naturale, produs
gratuit al fotosintezei şi energiei solare, care prin grija omului şi a animalelor
rumegătoare se converteşte în produse alimentare de cea mai bună calitate şi la cel
mai scăzut preţ posibil.
De aceea, trebuie să ne menţinem şi să sporim şeptelul de animale în vederea
valorificării acestei mari bogăţii naturale care este fondul pastoral, dacă ne dorim o
agricultură performantă.
Adevăraţii gospodari îmi vor reproşa că este inutil acum să repet îndemnul, cu
iz de slogan, pentru adunarea de pe câmp şi păstrarea în condiţii optime a întregului
sortiment de produse secundare din cultura mare (paie, coceni, vreji, capitule etc.), în
loc să li se dea foc, cum am mai văzut pe alocuri că se procedează.
Pentru noi toţi este păcat ca aceste resurse secundare, acolo unde prisosesc, să
nu fie strânse şi depozitate, pentru că la iarnă se vor putea vinde pe bani buni celor
care au mare nevoie de ele.
Nu m-ar surprinde ca pe şoselele ţării sau pe căile ferate, cu sprijin
guvernamental, să circule garnituri întregi cu furaje fibroase sau grosiere balotate
pentru salvarea vieţii animalelor, acolo unde ea este în pericol.
La fel, încă de pe acum să se facă demersurile şi aranjamentele necesare pentru
importuri de fânuri din ţările vecine, furaj fără de care nu pot supravieţui
rumegătoarele mari.
Ca o paranteză, amintesc că japonezii, pentru vacile lor, importă permanent
cantităţi mari de fânuri din Canada, Statele Unite, Noua Zeelandă şi ţările asiatice.
Personal am fost contactat în acest an de un italian să-l ajut să aleagă un teren într-o
zonă propice din România, unde să înfiinţeze o fermă pentru producerea fânului de
timoftică (Phleum pratense), în vederea exportării lui în Japonia!
Revenind la situaţia noastră, în zonele cu terenuri mai umede sau mlăştinoase,
care au suferit mai puţin de pe urma secetei, nu este prea târziu să se recolteze
vegetaţia ierboasă (trestie, rogozuri etc.); chiar dacă are o calitate mai scăzută, merită
să se usuce pentru fân sau să se însilozeze.
42