Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

Despre relaţiile pe care le-am avut cu subalternii în ferma de stat pot spune că
au fost dintre cele mai bune în sensul că am apreciat cum se cuvine prin laude şi bani
pe cei pricepuţi şi harnici, căutând să scap cât mai repede de cei leneşi şi codoşi.
Atragerea personalului lucrător şi motivarea lui pentru efectuarea unor lucrări
de calitate şi la timp este arta fiecărui fermier, de care depinde în final nivelul
producţiei şi profitabilitatea fermei.
În relaţiile cu superiorii, fermierii de tip socialist erau adesea criticaţi şi
desconsideraţi pentru că nu reuşeau să ducă la îndeplinire sarcinile exagerat de mari
ca nivel de producţie, impuse prin plan de conducătorii partidului.
În funcţie de angajamentele luate în întrecerea socialistă şi obedienţa faţă de
mai mari timpului, mai puţin de rezultatele în producţie, unii fermieri erau avansaţi
pe posturi mai înalte de ingineri şefi şi directori, funcţii mai liniştite, scutite de
contactul direct şi dur cu producţia agricolă.
Caracterul lucrătorilor sezonieri
În cei aproape 12 ani de agricultură practică în fermele de stat am avut de a
face cu fel de fel de lucrători sezonieri şi ocazionali cu care am efectuat diferite
munci, în special întreţinerea culturilor prăşitoare, recoltarea fânului, porumbului,
cartofilor, sfeclei de zahăr, defrişări, etc.
Zonele unde am lucrat, Banatul şi împrejurimile Braşovului erau puternic
industrializate, astfel că mâna de lucru sezonieră era adusă din alte părţi ale ţării. Un
prim contact cu sezonierii l-am avut în practica din anul V de studii la prăşitul şi
recoltarea porumbului cu o echipă din Vechiul Regat din actualul judeţ Teleorman
(Smârdioasa, Piatra, Conţeşti), oameni foarte harnici şi ascultători, cu care m-am
înţeles foarte bine. La rândul meu,ca înlocuitor de şef de brigadă gostat, le-am
satisfăcut cât s-a putut de bine doleanţele legate de cazare, hrană şi retribuire,
bucurându-mă de încredere şi respect, deşi eram foarte tânăr. A venit apoi primul an
concret de producţie când la noul gostat unde eram numit inginer şef a sosit o echipă
de lucrători sezonieri din sudul judeţului Dolj, toţi olteni sadea, gălbejiţi şi cu opinci
din piele de porc în picioare.
Aveam deja o brumă de experienţă cu sezonierii, astfel că le-am asigurat toate
cele trebuincioase, inclusiv salopetele de doc şi încălţări noi, cizme de cauciuc care
le-au produs o mare bucurie, jucând o noapte până în zori sârba cu ele. Am făcut apoi
un contract pentru prăşitul şi recoltatul porumbului, la care oltenii se pricepeau foarte
bine. După ce au prins puţină putere, fiind bine hrăniţi şi îmbrăcaţi, în noaptea de
după prima plată m-au părăsit fără să mă anunţe, plecând la un alt gostat.
Dimineaţa m-am trezit la lucru doar cu şeful de echipă şi câteva femei mai
vârstnice, jelindu-se că restul de 90 persoane au plecat pe motiv că nu le-am dat 60 lei
pe zi de muncă cât le-am promis.
Interesându-mă la contabilitate am aflat că pentru prima dată, fără să ştiu, s-a
perceput la toţi muncitorii agricoli 2 % pentru sindicat, astfel că în mână sezonierii
mei au luat circa 58 lei pe zi. Am avut mari probleme cu prăşitul manual pe 300
hectare porumb din Lunca Caraşului.
Între timp am fost ajutat de trustul gostat să găsesc o altă echipă de prăşitori.
403