Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

seminţe şi s-a extins continuu, pentru a lecui măcar parţial rănile trecutului. Dar mai
sunt terenuri agricole în ţară pe care oile pasc nonstop toată iarna. Aceste oi trebuiau
să fie încă din luna noiembrie în saivane, să se hrănească până în luna aprilie din
stocul de furaje pe care crescătorii trebuiau să-l asigure din vară. Atâta vreme cât
turmele de oi vor circula tot anul, nestingherite în întreg spaţiul rural românesc, orice
acţiune de înfiinţare a pajiştilor semănate pe izlazurile comunale, de plantare a
pâlcurilor de arbori pentru umbrare pe păşuni, înfiinţarea de perdele de protecţie a
culturilor agricole sau a căilor de comunicaţie, cât şi alte înierbări sau împăduriri ale
terenurilor degradate, vor fi sortite cu certitudine eşecului din cauza distrugerilor prin
păşunat.
La fel de periculoşi sunt şi indivizii certaţi cu legea care îşi procură lemn de
foc din plantaţiile forestiere cu rol de protecţie, pentru care ar trebui instituite pedepse
mai mari decât pentru furturile deja obişnuite din păduri.
O categorie aparte din spaţiul rural o constituie apele curgătoare sau stagnante,
care în trecut erau mult mai bogate în peşte decât sunt în prezent, fiind mai bine
întreţinute şi raţional exploatate.
Din cele prezentate, rezultă că spaţiul rural românesc poartă pecetea tristă a
unor acţiuni nechibzuite ale semenilor noştri asupra cadrului natural. Acestea s-au
accentuat în ultima jumătate de secol, dar mai ales în ultimul deceniu. Remedierea
acestei situaţii nu este o treabă uşoară, necesitând eforturi umane şi financiare
deosebite. Totul va trebui să înceapă la nivel de comună, să existe solicitări şi acţiuni
concrete de “reînverzire” a spaţiului rural prin înierbarea şi împădurirea terenurilor
dezgolite de vegetaţie, de îmbunătăţire a covorului ierbos al izlazurilor degradate, de
plantare a unor pâlcuri de arbori pentru umbrare pe păşuni, de amenajare a unor
aliniamente forestiere de-a lungul căilor de comunicaţie şi a unor terenuri de
agrement, de administrare mai bună a apelor curgătoare şi a celor stagnante şi multe
altele care ţin de ambianţa spaţiului rural.
Aceste acţiuni se vor putea executa pe bază de proiecte şi cu bani de la Banca
Mondială, Programul SAPARD şi alte surse, asemănătoare celor care se derulează
pentru construirea de drumuri, alimentări cu apă potabilă şi altele. În cazul unor
lucrări de anvergură, cum sunt perdelele forestiere de protecţie sau amenajamentele
agrosilvopastorale mai complexe, va fi necesar să se apeleze la organismele
specializate din cercetarea ştiinţifică şi proiectare, de profil agricol şi silvic, care să
întocmească proiecte generale pe zone mari şi cu detalieri la nivel de localitate.
Acţiunea va fi de lungă durată şi efectele se vor cunoaşte după zeci de ani.
Drumurile, alimentările cu apă, electricitate şi gaze sau alte lucrări de
infrastructură se pot face de la un an pe altul, dacă sunt fonduri; pentru vegetaţia
forestieră însă trebuie să aştepţi mai mulţi ani până creşte şi devine funcţională în
plenitudinea ei.
Este deci imperios necesar să studiem şi apoi să începem cu toată energia, la
acest debut de mileniu, reconstrucţia ecologică a cadrului natural deteriorat din
spaţiul rural românesc, pentru a îndrepta starea actuală care este departe de a fi în
armonie cu restul spaţiului european.
Rev. Agricultura României, Anul XIII, nr.26 (599), iunie 2002, Bucureşti
302