Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

6.877 eforii comunale, 1.480 asociaţii de păşunat şi 220 composesorate, revenind în
medie o organizaţie pentru cca. 315 hectare păşune, fiind una din cele mai bune
organizate ţări din Europa în acest domeniu.
După instaurarea în România a unui nou regim şi a Reformei Agrare din 1945,
întreaga legislaţie legată de păşuni a fost înlocuită treptat cu alta.
Se pot aprecia ca acţiuni pozitive unele amenajamente silvopastorale ale anilor
1950-1955 şi înfiinţarea în anul 1970 a Întreprinderilor Judeţene de Îmbunătăţire
şi Exploatare a Pajiştilor, care au beneficiat de fonduri destul de mari de investiţii de
la stat pentru lucrări specifice pe suprafeţe întinse.
În această perioadă s-au efectuat lucrări complexe pe pajişti şi în cadrul
Departamentului Agricol de Stat, iar în anul 1983 până în anul 1989, o parte din
păşunile montane au fost îmbunătăţite de către Ministerul Silviculturii.
Aceste eforturi considerabile, efectuate cu deosebire în perioada anilor 1970-
1990, au fost în marea lor majoritate anulate de iresponsabilitatea unor indivizi şi
organisme locale, care în ultimul deceniu au demolat garduri cu împrejmuire,
adăposturi întregi pentru animale, alimentări cu apă, au distrus amenajări
antierozionale, de desecare sau irigaţii, au defrişat umbrare, perdele de protecţie, au
desţelenit suprafeţe mari din izlazurile comunale şi alte acţiuni devastatoare, unice în
istoria fondului pastoral românesc!
Pagubele înregistrate sunt imense, iar lipsa păşunilor pentru animale este mai
acută ca oricând, toate acestea având un rol determinant în actuala criză profundă de
produse animaliere, în specia lactate.
Îndreptarea acestei stări de fapt nu este posibilă fără o legislaţie specifică, măcar
la nivelul celei din anul 1928, şi un sistem de administrare după cel al eforiilor de
păşune din perioada 1934-1945, adaptate condiţiilor actuale.
Pentru stăvilirea continuării agresiunii asupra fondului pastoral şi întronarea
unei discipline privind folosirea păşunilor (durată, încărcare, transhumanţă, paza
culturilor şi a dotărilor etc.), ar fi oportun pentru 4-5 ani ca eforiile de păşune nou
înfiinţate să fie subordonate şi Ministerului de Interne, asemenea anilor 1934-1938, iar
partea de îndrumare tehnică să revină, ca şi până acum, cadrelor specializate din
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, împreună cu organismele subordonate din
teritoriu.
În această acţiune, care necesită importante fonduri de investiţii pe termen lung,
vor trebui reangajate şi fostele Întreprinderi de pajişti, atât cât a mai rămas din aceste
unităţi prestatoare de servicii pentru agricultură.
În scopul revitalizării, întreţinerii şi folosirii corespunzătoare a izlazurilor
comunale se fac câteva propuneri mai importante, după cum urmează:
Amplasarea şi suprafaţa izlazului:
■ Se vor alege cu predilecţie terenurile fără exces de umiditate, drenate, din
jurul localităţilor, până la 3 km. distanţă, lângă liziere de pădure, cursuri de apă, dacă
există, departe de căi ferate şi şosele intens circulate;
■ Suprafaţa se va stabili în funcţie de numărul de animale ce urmează a păşuna;
în prezent dacă există metode mai exacte de stabilire a încărcării cu animale în funcţie
de producţia păşunii şi de durata de folosire zonală sau altitudinală;
74