Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

UN PRECURSOR AL AMELIORĂRII PAJIŞTILOR ŞI PRODUCERII
SEMINŢELOR DE PLANTE FURAJERE - Dr. ing. W. STEPHANI
Wilhelm Stephani s-a născut la Feldioara în 11.11.1884 şi s-a stins din viaţă în
4.03.1948 (Lexikon der Siebenbűrger Sachsen, 1993). După terminarea studiilor
universitare de agricultură şi-a dat în continuare doctoratul în 1910 la Universitatea
din Halle (Germania) şi a fost numit în anul 1911 director al renumitei Şcoli de
agricultură din Feldioara, unde a funcţionat pe acest post până în anul 1922, după
care pe cont propriu a înfiinţat Ferma model de selecţionare a seminţelor de plante
de nutreţ la Bod, în suprafaţă totală de 215 ha, prima fermă de acest fel din România.
În anul 1948, ferma a fost expropriată şi trecută în proprietatea statului. Se
pune întrebarea dacă nu este vre-o legătură între expropriere şi decesul proprietarului
acestei ferme, ambele în acelaşi an, tragedii des întâlnite în acea perioadă de tristă
amintire. Într-un memoriu adresat Comitetului Comunal pentru reformă agrară Bod,
în 9 aprilie 1945, Dr. W. Stephani îşi prezintă activitatea în sprijinul păstrării
proprietăţii lui, al fiului Kurt (inginer agronom) şi al surorii Ana Tontsch, care
împreună însumau 73 ha, fiecare sub 50 ha (Arhivele Naţionale, Dir. jud. Braşov,
fond “Primăria Feldioara” dosar nr.49/1945, filele 1-16) din care cităm:
“Am făcut începând din anul 1921 pe proprietatea mea modestă nenumărate
încercări agricole cu diferite soiuri de plante noi, cu diferite metode de cultură,
popularizând rezultatele lor în întreaga regiune, producând cantităţi însemnate de
diferite seminţe selecţionate şi în special seminţe de ierburi, mult timp ca singurul
producător în ţară, am executat pe proprietăţile mele îmbunătăţiri funciare
exemplare şi am fost primul colaborator ştiinţific şi practic dintre plugarii saşi cu
diferitele instituţii agricole ale ţării şi anume:Institutul de Cercetări Agronomice ( al
României n. r.) din Bucureşti, Centrala cultivatorilor sfeclei de zahăr, în mai multe
Comisii ale Ministerului de Agricultură (Comisia păşunilor, Comisia zootehnică,
Comitetul naţional al laptelui, Comisia specială a zahărului) membru în Consiliul
Superior de Agricultură şi în Consiliul fostei Uniuni a Camerelor agricole, etc.
Am lucrat aproape fără întrerupere şi foarte activ ca membru în Consiliul
Camerei de Agricultură Braşov, unde m-am bucurat în general de o foarte amicală şi
reuşită colaborare cu colegii mei ingineri agronomi şi plugari români.
Nu cred că a mai existat în ultimii 31 ani de când fac agricultură pe teren în mod
exemplar şi îndrumător un alt agricultor sas, care să fie colaborat mai strâns ca
mine cu agricultorii români, aşa am înţeles să-mi îndeplinesc misiunea mea ca
plugar fruntaş, bine pregătit şi bun cetăţean al Ţării mele, unde trăiesc, unde am
proprietatea şi îmi caut fericirea mea şi a familiei mele.
Până acum am avut satisfacţia sufletească, că munca mea ca agricultor practic
pe o proprietate aşa de mică, unde am transformat un teren umed mlăştinos, plin de
bălţi şi expus inundaţiilor într-un teren cultivat ca model şi productiv pentru anumite
ramuri de cultură. În consecinţă ferma mea mică retrasă şi foarte greu accesibilă, a
fost vizitată înainte de războiu, anual de 1000-1500 vizitatori din toată ţara şi din
străinătate. O frumoasă recunoştinţă mi s-a acordat prin faptul că în anul 1941 am
fost numit membru fondator al Academiei de Agricultură a României.”
65