Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

TRADIŢIE ŞI STRATEGII EFEMERE ÎN PRODUCEREA
FURAJELOR DE VOLUM
Furajele de volum, în înţeles mai larg, cuprind masa verde, fânurile,
suculentele şi grosierele, nutreţuri care se produc, se depozitează şi se valorifică mai
aproape de sectorul zootehnic, fiind mai dificil de transportat pe distanţe mari.
În condiţiile ţării noastre, pentru zonele de deal şi de munte, păşunile şi
fâneţele naturale reprezintă rezervorul tradiţional de furaje de volum, în special iarba
(masa verde) pentru perioada de păşunat şi fânul pentru perioada de stabulaţie.
În zona de câmpie, mai deficitară în pajişti naturale, furajele de volum se
produc în principal pe terenurile arabile, unde se cultivă plante furajere pentru masă
verde, fân, siloz, rădăcini, tuberculi etc., la fel şi în celelalte zone pentru completarea
şi diversificarea resurselor din fondul pastoral.
Un rol important pentru nutriţia şi alimentaţia animalelor îl au şi unele produse
secundare din cultura mare, cum sunt paiele, pleava, cocenii, ciocălăii, capitulele,
vrejii şi altele, cuprinse în grupa furajelor de volum grosiere.
În trecut, se acorda o atenţie deosebită pajiştilor naturale în general şi
izlazurilor comunale în special, fapt consemnat de noi într-un articol din această
revistă (nr.10 din 10-16 martie 2000).
Pentru completarea necesarului de furaje voluminoase, în urmă cu peste o
jumătate de secol se cultiva pe terenurile arabile un sortiment foarte bogat de plante
de nutreţ, multe dintre ele date uitării.
Astfel, alături de leguminoasele perene de bază, cum ar fi lucerna albastră,
trifoiul roşu, ghizdeiul şi sparceta, se mai cultivau sulfina albă, trifoiul încarnat,
seradela, măzărichea, lupinul, bobul, latirul şi fasoliţa, iar dintre graminee, pe lângă
porumb, iarbă de Sudan şi sorg, se mai cultivau dughia şi ciumiza, de care mulţi nu-şi
mai aduc aminte.
Din sortimentul de plante suculente, pe lângă sfecla furajeră, morcov şi gulie,
în sortiment mai exista topinamburul şi mai ales dovleacul furajer, cultivat intercalat
în porumbul pentru boabe, pe suprafeţe foarte mari în zona de deal şi de câmpie. La
fel erau cultivate, pe suprafeţe întinse, borceagurile de toamnă sau de primăvară,
culturi aproape dispărute în prezent.
În tradiţia ţăranului nostru era şi uscarea fânurilor pe prepeleci, capre în formă
de piramidă sau de colibă, garduri etc., mai rar pe sol, urmată de depozitarea lor în
şuri sau şire acoperite.
După căsătorie, tânăra familie de crescători de animale începea construcţiile în
noua gospodărie cu fântâna, şura pentru fân, grajdul pentru animale, cu o încăpere
provizorie de locuit şi numai după aceea, când prindea ceva cheag şi putere
economică, în minimum 3-5 ani îşi permitea să demareze construcţia unei locuinţe
definitive.
Personal, ca tânăr agronom am locuit o vreme la sat într-o casă săsească, unde
pe grinda grajdului pentru animale, din fundul curţii, era încrustat anul 1811 şi pe
44