Recurs la tradiţia satului sau Opinii agrosilvopastorale - Institutul de ...

Curios era şi faptul că în grădinile satului erau culturi impecabile de lucernă şi
trifoi roşu în vreme ce pe piaţa liberă nu găseai un gram de sămânţă. Explicaţia am
găsit-o urmărind atent drumul seminţelor din magazie până în pământ. Pe traseu,
aceste seminţe valoroase de leguminoase perene erau rătăcite în gropi pe câmp, genţi,
săculeţi, mâneci,ciorapi, până şi în cizmele de cauciuc ale mecanizatorului din cabina
tractorului !? De atunci, pentru siguranţa semănatului şefii de fermă unde am lucrat
erau obligaţi să însoţească sămânţa de culturi furajere şi să stea pe semănătoare.
Toamna la recoltarea porumbului, fiecare ziler în mod dubios, lua cu el o
damigeană mare pentru apă, deşi terenul din acea zonă de deal era plin de izvoare cu
apă bună de băut. Misterul l-am dezlegat în prima iarnă după căderea frunzelor din
lizierele de porumbar (Prunus spinosa) unde erau mormane de ciocălăi rămaşi după
desfacerea boabelor şi introducerea lor în damigenele cu pricina. În toamna
următoare, normal am interzis damigenele, după care oamenii nu au mai venit la
recoltat de porumb la fermă.
Toată vara m-am rugat de o colonie de ţigani (atunci nu se ştia de existenţa
rromilor), de la marginea satului să vină la prăşit porumbul. Am vorbit şi cu şeful lor,
un bulibaşă corpolent şi mustăcios, le-am promis salarii bune, dar nimeni nu a venit
la lucru. Am fost obligat să aduc cu bani mai mulţi, lucrători de la sute de kilometri
din Oltenia şi M-ţii Apuseni ca să prăşesc porumbul şi să cosesc fânul. La venirea
toamnei cine credeţi că au fost primii la „recoltat” porumbul, leneşii mei de astă vară
care s-au activat brusc, cu mic cu mare. Am chemat miliţia, i-am prins, le-am luat
porumbul şi traistele mizere la care le-am dat foc. Degeaba însă, nu puteau fi judecaţi
pentru că paguba produsă nu depăşea 300 lei pe individ şi ei ştiau bine legile.
Dar ce te faci când veneau cu sutele la ciordit cu traiste şi chiar căruţe !
Pagubele erau foarte mari. Am făcut coridoare în lanul de porumb cu pază zi şi
noapte, dat tot furau, de astă dată cu saci de nailon, luaţi din depozitul fermei, după
golirea din ei a îngrăşămintelor chimice.
Vă imaginaţi ce bucurie mi-au făcut în depozitul cu azotat de amoniu vărsat şi
întărit ca betonul, cu un început de corodare a zidurilor magaziei ! Întrucât nu erau
legi mai aspre să-i domolească pe aceşti indivizi puşi pe furtişaguri şi distrugeri, am
avut mult de lucru cu paza avutului statului, în loc să mă ocup de problemele de
producţie.
Fermele zootehnice erau cele mai păgubite
Dar cele mai ingenioase sustrageri erau de furaje concentrate din sectoarele
zootehnice. Ciobanii din fermele de stat, creşteau nenumăraţi porci pe lângă stână,
chipurile cu iarbă, zerul de la procesarea brânzei şi grăunţe cumpărate. Dacă primele
două surse de furajare erau adevărate, grăunţele se asigurau din furturi în colaborare
cu tractoriştii şi alţi lucrători din fermă.
În campania de recoltare a cerealelor păioase cu combinele tractate (C1, C2 şi
C3), când boabele erau adunate în saci legaţi şi puşi pe un tobogan care la un semn se
descărcau „accidental” la marginea unei răpi sau erau acoperiţi cu paie, de unde
noaptea erau duşi în locuri mai sigure, numai de ei ştiute. După modernizarea
combinelor, mecanizatorii „uitau” să golească ultimul buncăr după terminarea
lucrului, făcând „curăţirea” lui de boabe în alt loc pentru nevoile proprii.
401