CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Comunicarea în Mass media din România post-comunistăromânească abundă de articole scrise la comandă pentru sfera politică sau ceaeconomică sau articole de senzaţional care de multe ori se cantonează în sfere ceduc spre „mahala” şi chiar către obscenitate. Avem de-a face în mass-mediaromânească cu jurnalistul făcut jurnalist de tranziţia post-comunistă: jurnalistulcare „a învăţat din mers” de la cei mai cu experienţă sau a încercat „ să furemeseria” şi toate acestea din „dragoste” faţă de meseria de jurnalist. Competenţadevine astfel doar rezultatul unei iniţieri de tip manufacturier. Mai funcţioneazăaici şi obiceiul de a-i imita pe cei deja consacraţi. Aceşti „jurnalişti” sunt proveniţidin oameni mediocri, sau care au ocupat poziţii neînsemnate la locurile lor demuncă anterioare. Ei nu au o formare jurnalistică metodic elaborat, nu posedă untransfer instituţionalizat de cunoştinţe şi deprinderi şi se plasează în zone preintelectualeşi anti-academice. O altă dovadă a acestei separări totale faţă de mediuluniversitar şi ştiinţific este faptul că, în aceşti 10 ani de la căderea comunismului,niciodată un membru al corpului academic nu a fost invitat ca reprezentant almediului universitar, la reuniunile diferitelor asociaţii profesionale, nu a fostsolicitat de aceasta să conferenţieze la diversele seminarii tematice sau să facă partedin grupurile de lucru care elaborau proiecte de coduri etice ori reglementăriprofesionale şi nici nu a fost inclus în juriile care au acordat anual numeroasepremii reprezentanţilor breslei.Directorii şi patronii de publicaţii sau posturi deţin totodată un control alcâmpului vizibilităţii publice, care este mass-media, prin gestionarea ieşirilor larampă. Ei sunt întotdeauna prezenţi pe prima pagină a ziarelor sau în emisiunile aşazise de succes. În presa scrisă cotidiană majoritatea zdrobitoare a liderilor ocupăpagina întâi, o dată sau de două ori pe săptămână (atunci când nu au orgoliul de a fiprezenţi zilnic, precum au făcut-o ani de-a rândul Ion Cristoiu, O. Paler, C.Nistorescu, M. Tucă, Horia Alexandrescu, A. Halpert), cu comentarii pe care dintroevidenţă confuzie a genurilor le intitulează „editoriale”În preajma campaniilor electorale, şefii din presa scrisă monopolizează şiemisiunile de dezbatere politică din audiovizual: aceeaşi echipă de şoc, formată dincomentatorii de presă scrisă de dimineaţă apare şi seara la televizor, distribuind bilealbe şi negre diverşilor candidaţi. Observând această realitate Sever Voinescuafirma în articolul „Presa noastră” apărut în publicaţia Dilema, nr.332 din 1999 că„Presa românească este oligarhică”. Există 10-12 persoane care conduc gazete, facemisiuni de radio şi TV, se invită între ei şi care epuizează personificarea presei.Sunt mereu şi mereu aceiaşi, semnăturile lor, chipurile lor, vocile lor sunt prezentepeste tot ca într-o obsesie cu iz horror. Ei sunt baronii presei române, în majoritatealor proveniţi din legiunea de tineri gazetari comunişti, adăpostiţi sub pulpanacălduroasă a fostului C.C. al U.T.C sunt neobosiţi, aleargă de la un post la altul,vorbesc şi scriu într-un ritm inuman, sunt inepuizabili”. Nu putem şti cât deimportantă a fost influenţa acestora asupra electoratului, dar este sigur că nici unlider politic nu a avut viaţa uşoară dacă nu a fost în graţiile unor auto-intitulaţi„lideri de opinie”, capabili uneori să apară de 2-3 ori pe seară la diferite ore şi ladiferite posturi. Monopolizând spaţiul şi timpul de dezbatere, ei s-au auto-impus în301