CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Situaţia statelor naţionale implicate în procesul de integrare europeanătransmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracterobligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor UniuniiEuropene”.Comentând acest articol, Victor Duculescu face următoarea observaţie:„Este de remarcat că acest text nu vorbeşte de un «transfer de suveranitate»,suveranitatea naţională aparţinând poporului, potrivit Constituţiei, şi exercitându-seprin organul reprezentativ suprem – Parlamentul -, ci numai de «transferarea unoratribuţii» şi «exercitarea în comun a unor competenţe», ceea ce concordă cupractica majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene şi cu opiniile Comisieide la Veneţia” 8 . Acelaşi autor atenţionează mai departe asupra faptului că o nouăreformă constituţională este preconizată a fi făcută în anul 2007, când se va ţineseama de problemele nesoluţionate încă şi de exigenţele asigurării unui cadrueficient pentru aplicarea dreptului comunitar în România.Prin cea de-a doua orientare strategică, statul candidat trebuie să sepreocupe de păstrare şi impunere a propriei identităţi spirituale în familia stateloreuropene. Pentru că, aderarea la Uniunea Europeană va presupune, printre altele, şio schimbare de mentalitate şi atitudine. Ori, pentru a influenţa mentalitateacolectivă trebuie cunoscute coordonatele sale identitare, acele coordonate cu rol deprecondiţii pentru existenţa oricărui grup social. Este adevărat că, în mod natural,oricare grup social este animat de stereotipuri pozitive despre sine şi de aprecierinegative faţă de grupurile străine. Dar aceasta nu înseamnă că identităţile colectivenu pot fi influenţate, ba chiar modificate sub anumite aspecte.ConcluziiIstoria demonstrează că soluţia cooperării internaţionale, inventată şiperfecţionată în cadrul Uniunii Europene, este una eficientă. Pentru prezent şi viitorpare destul de viabilă formula suveranităţii partajate, centrată pe cetăţean. Aceastaînseamnă că doctrina dreptului comunitar trebuie dezvoltată, mai departe, pestructura celor trei tipuri de competenţe, respectiv: a) competenţe exclusive aleUniunii Europene; b) competenţe partajate (împărţite între instituţiile comunitare şistatele membre) şi c) competenţe exclusive ale statelor membre. Ideea este căsuveranitatea partajată nu presupune pierderea totală a unor atribute alesuveranităţii interne, ci dezvoltarea capacităţilor externe ale suveranităţii naţionale.În felul acesta creşte şi autoritatea principiilor subsidiarităţii şi al proporţionalităţii.România nu poate şi nu trebuie să se abată de la exigenţele cerute de logicaintegrării europene. Ea va trebui să acţioneze energic şi susţinut pentru a se adaptadin mers. Costurile aderării vor fi apăsătoare, dar ele vor trebui suportate cuîncredere.8 Victor Duculescu, Dimensiunea europeană a reformei constituţionale din România, înRevista Română de Drept Comunitar, Nr. 2/2003, p. 28.409