CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Tratatul de la Maastricht - pasul decisiv în construcţia noii Europeguvernamentale. În acest context, la Consiliul European de la Laeken (Belgia), dindecembrie 2001 s-a decis crearea unei Convenţii - ca metodă alternativă la ceainterguvernamentală, prin care Uniunea trebuia să devină mai democratică(instituţiile sale mai aproape de cetăţeni), mai transparentă şi mai eficientă (sărespecte întocmai aşteptările cetăţenilor). Totodată s-au început dezbaterile asupraelaborării unei Constituţii Europene. În plan extern, Uniunea Europeană trebuiesă facă faţă schimbărilor rapide ale unei lumi aflate în plin proces de globalizare.În decembrie 2002, la Consiliul European de la Copenhaga are locîncheierea negocierilor cu zece dintre statele care doreau aderarea la UE: Cehia,Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, înbaza Raportului Comisiei Europene, din noiembrie 2001, care recomandă oextindere tip "big-bang" (marea explozie), începând cu 1 ianuarie 2004 (Turciarămânând în continuare doar cu statutul de ţară candidată obţinut în 1999).România şi Bulgaria, considerate a nu îndeplini criteriile economice, vor aderaîncepând cu 1 ianuarie 2007, dacă în Consiliul European din decembrie 2004 se vahotărî încheierea negocierilor. Totodată s-a decis acordarea unei asistenţe depreaderare mai mari pentru cele două ţări, pentru a recupera decalajul faţă de cele10 state, care deja au devenit membre ale UE. Asistenţa financiară nerambursabilăde peste un miliard de Euro anual pentru România se derulează prin cele treifonduri de pre-aderare: PHARE, ISPA şi SAPARD. La aceasta se adaugă şiasistenţa financiară pe care România o obţine prin cele 16 programe comunitare lacare participă. Până în 2007 România va avea statut de observator în ParlamentulEuropean.Extinderea Uniunii Europene spre ţările din Europa Centrală şi de Est aavut la bază analiza ţărilor membre plecând de la efectele pe care le-au avutasupraUniunii, în general, două evenimente majore:1) Cea de-a doua extindere a Uniunii, spre Sud, având ca protagonisteGrecia, Portugalia şi Spania - ţări cu niveluri de dezvoltare inferioare celui mediucomunitar, a căror integrare în structurile grupării s-a dovedit costisitoare pentrutoate statele membre;2) Reunificarea Germaniei, care a necesitat eforturi nu numai din parteastatului german, dar şi din partea grupării în ansamblul ei.La acestea se adaugă conjunctura economică nefavorabilă pentru ţărilemembre, de la începutul anilor '90, fapt ce a generat o anumită reţinere din parteaacestora la ideea unor noi membri, cu un nivel de dezvoltare inferior şi care aunevoie de sprijinul grupării.Extinderea spre Est poate fi justificată printr-o serie de raţiuni politice şieconomice, plecând de la o serie de costuri şi beneficii atât pentru UniuneaEuropeană, cât şi pentru ţările candidate.În primul rând, trebuie menţionat că nu orice integrare aduce beneficii şică, pentru ca aceasta să aibă un impact net pozitiv, ţările participante trebuie să fieconcurenţiale şi potenţial complementare, cu nivele de dezvoltare economicăapropiate. Din acest punct de vedere, între U.E. şi marea majoritate a TECE există357