CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Sorin MunteanuNumele lui Lyotard este mereu asociat cu momentul în carepostmodernismul intră în filosofie. În anul 1979 acesta publică în volum 6 ceea ceapărea mai întâi drept un Raport asupra cunoaşterii destinat ConsiliuluiUniversităţilor din Quebec.Aşa cum se desfăşoară în acest volum concepţia sa are în centru fraza:„Simplificând la maximum, considerăm ca «postmodernă» neîncrederea înmetapovestiri.”7 Celebrul termen lansat aici, ´metapovestire´, sau ´metanaraţiune´,face referire la un discurs legitimator la care ştiinţa, sau o teorie în general,apelează pentru a se întemeia. Urmând explicaţii ale autorului, astfel de maripovestiri pot fi considerate „dialectica spiritului, hermeneutica sensului,emanciparea subiectului naţional sau muncitor, dezvoltarea bogăţiei…” 8 . Alteexemple: ideea unei ştiinţe universale care să explice totul, idealuri ale raţiuniiomniprezente, sau, mai recentele încercări de subordonare a ştiinţei misiuniiprivilegiate de a construi noua societate socialistă.Postmodernismul ar apărea odată cu amendarea acestor tipuri delegitimare, atunci când se renunţă la presupunerea că oamenii îşi construiesccunoaşterea şi comunică utilizând un număr predeterminat de cadre rigide, odată cese acceptă multitudinea de posibilităţi de trecere în act, ce nu pot fi aşezate peaceleaşi paliere într-un cuprinzător proces de sinteză. „Cunoaşterea postmodernănu este numai instrumentul puterilor. Ea rafinează sensibilitatea noastră la diferenţeşi ne întăreşte capacitatea de a suporta incomensurabilul. Ea însăşi nu-şi găseşte9raţiunea de a fi în omologia experţilor, ci în paralogia inventatorilor.”Considerând cunoaşterea ştiinţifică drept o specie de discurs şi avândprezentă provocarea de a rezolva problema legitimării şi a statutului cunoaşterii,Lyotard recurge la metafora de ´joc de limbaj´, folosită de filosoful de origineaustriacă, Ludwig Wittgenstein. Lyotard asuma ideea că, într-o situaţie generală decomunicare, instanţele constitutive acesteia: emiţător, receptor, referinţă pot fireluate ca instanţe participative angrenate într-un joc – respectând diverse categoriide reguli. Devine astfel facil de explicat parcelarea cunoaşterii atât pe diferitedomenii dar şi în funcţie de variate finalităţi şi respectând cerinţele pragmatice aleperformativităţii. Interpretarea prin jocuri de limbaj poate fi folosită şi în altecontexte precum o nouă dinamică socială. Dacă considerăm demersurile ştiinţificedrept expresii ale unor tipuri deosebite de specii de discurs (denotativ, prescriptiv,evaluativ, performativ), nu este deplasat a folosi o perspectivă asemănătoare înaprecierea structurării sociale ca depinzând de unul sau altul dintre jocurile delimbaj, adoptate de o comunitate sau de alta de indivizi. În acest mod, departe de a6 J. F. Lyotard, La Condition Postmoderne,. Rapport sur le savoir, Les Editions de Minuit,1979, versiunea românească: Condiţia postmodernă, Bucureşti: Babel, 1993, trad. CiprianMihali7 J. F. Lyotard, Condiţia…, p. 158 J. F. Lyotard, Condiţia…, p. 159 J. F. Lyotard, Condiţia…, p. 17394