CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Simina MastacanCodul, ca instrument juridic, este un document în care legea esteprezentată articol cu articol, ceea ce devine cu mult mai mult decât o convenţiegrafică. Articolul de lege este produsul unei anumite discipline intelectuale pe careşi-o impune şi şi-o însuşeşte cel ce redactează textul.Codificarea ca principiu de expunere, de exprimare a dreptului, este oconstantă generală a discursului juridic. E un principiu de economie care intervineaici pentru asigurarea conciziei necesare, un imperativ care trebuie să conducă lacrearea unor mesaje scurte, substanţiale şi dense. Cât mai mult conţinut într-unsuport lingvistic cât mai „auster”, altfel spus, a spune cât mai multe cu cât maipuţine cuvinte este una din regulile „de aur” ale redactării legii. Vorbim atunci deun codaj lexical şi cultural, care nu e posibil decât prin considerarea competenţeireceptorilor. Uneori, această tendinţă a dreptului implică riscuri: e vorba defrecventa folosire a termenilor tehnici, obscuri pentru profan. În aceeaşi situaţie seaflă termenii arhaici, pe care îi regăsim în mare parte în Codul Civil, dar şi înunele formule clişeizate: a înlesni, a împăciui, a stinge (un conflict), a pune undosar (pe rol) şi neologismele, ştiut fiind că, în ţara noastră, în secolul al XVIIIlea,toată terminologia slavo-greco-turcă intră în desuetudine, înlocuită fiind cuneologisme latino-romane: prerogative, abuz, bilanţ, instanţă, diferend, a desista,minoritate etc. Menţinerea şi folosirea în limbajul juridic a acestor categoriilexicale al căror înţeles poate deveni neclar nespecialistului nu este rezultatulcomodităţii legiuitorului, ci al asigurării unor efecte de sens indispensabilereceptării dreptului, ca expresie pancronică, a vechiului şi noului totodată, în carecristalizările succesive, suprapunerile între straturile limbii fac ceea ce unii aunumit „poezia dreptului” 14 .Mai mult decât o simplă metaforă, poezia dreptului mizează pe un efectpsihologic, bazat pe puterea implicită de evocare, prin care se instituie un subiectreceptor competent atât în problemele de istorie a limbii, cât şi în cele deactualitate. Păstrarea termenilor menţionaţi presupune de asemenea o economie lanivelul expresiei, dar şi un efect de autoritate, punând în scenă un emiţător cuorigine obscură: „limbajul judiciar vechi şi clasic joacă rolul unei măşti în spatelecăreia se ascunde instituţia judiciară: separarea produsă de un limbaj greu de înţeles15are o funcţie de protecţie” .Acest efect e cu atât mai pregnant atunci când se întrebuinţează expresiilatine, a căror folosire devine şi ea un semn al codificării, Termenii latineşti îndrept (consensus, exeat, ad valorem, statu quo, bonus, a fortiori, pretium doloris)introduc efectul de concizie, de autenticitate şi nu trebuie să fie traduşi, evitândastfel riscul de a fi contestaţi. Latina este prin excelenţă limbajul dreptului,îmbinând universalitatea cu caracterul grav, sentenţios al rostirii.14 Sourioux Jean-Louis, Lerat Pierre, Le langage du droit,1975, p. 7415 Raymondis Louis Marie, Michel Le Guern, Le langage de la justice pénale, 1977, p. 184(t.n.)382