CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Situaţia statelor naţionale implicate în procesul de integrare europeanăDar numai această prevedere nu era suficientă. După cum insuficientă era şi bunacredinţă a autorităţilor române în faţa unei asemenea prevederi constituţionale.Ulterior, chiar în scurt timp, atitudinea s-a ameliorat, fie sub influenţăexternă, fie ca urmare a maturizării noilor instituţii politice şi juridice româneşti.S-a trecut astfel, împotriva tuturor inerţiilor, la pregătirea cadrului politic, juridic şicultural care să permită integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană.Iar după intrarea în NATO, chestiunile au devenit şi mai clare asupra seriozităţii cucare trebuia pregătită integrarea în Uniunea Europeană. Mai ales că regulaintegrării era cunoscută, aceea potrivit căreia „ultimii veniţi trebuie să adopteacquis-ul comunitar, aşadar să se supună regulilor deja uzitate şi să intre într-ologică instituţională prestabilită” 6 . În plus, exemplul celorlalte ţări, care au devenitmembre ale Uniunii Europene, arată faptul că pregătirea unui stat pentru integrarepresupune împlinirea a două planuri strategice: unul de reformare a instituţiilorpentru a recepta experienţa pozitivă a clubului european şi, altul de mobilizare aresurselor proprii prin care să-şi impună identitatea în faţa comunităţii stateloreuropene.În centrul primei orientări strategice se situează preocuparea pentruadoptarea unei abordări moderne a suveranităţii, în sensul acceptării ideii departajare a unor prerogative ale statului cu instituţiilor comunitare. Este vorba, maiales, de unele competenţe politico-economice. Pentru aceasta însă este nevoie deadaptarea sistemului juridic, întrucât „Fenomenele de integrare economică şipolitică au nevoie de reguli juridice minimale care să ordoneze dezvoltarea7procesului” . Experienţa dovedeşte că pregătirea unui stat, pentru dobândireastatutului de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, presupune şisatisfacerea exigenţelor privind adaptarea Constituţiei. Nu este vorba despre unfapt impus de instituţiile comunitare. Aceste instituţii nu cer ţărilor candidate, înperioada care precede aderarea, decât să transpună legislaţia comunitară în cadrulsistemului juridic intern. Însă necesitatea unei asemenea revizuiri o resimt statele,încă înaintea intrării în vigoare a tratatului de aderare. Aceasta întrucât, acţiuneaprincipiului supremaţiei şi efectului direct al dreptului comunitar, ar da naştere unuiconflict între suveranitate a naţională şi integrarea europeană, ştiut fiind că, învirtutea acestui principiu, Comunitatea Europeană vine cu un drept care se impunesuveranităţii statale, modificându-i conţinutul.În această situaţie, statele candidate apelează la un „compromis doctrinar”,prin care fac trecerea de la modalitatea clasică de înţelegere a suveranităţii, canucleu al sistemului constituţional naţional, în care puterea este exercitată prininstituţii politice care reprezintă poporul, la perspectiva modernă de înţelegere, în6 Dorina Năstase, Mihai Matieş, Viitorul suveranităţii naţionale a României în perspectivaintegrării europene, în volumul Suveranitatea naţională li integrarea europeană, EdituraPolirom, Iaşi 2002, p. 607 Cristina Arion, Suveranitate şi integrare europeană. Reflecţii asupra implicaţiilorconstituţionale”, p. 236.407