CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Ideologia şi realitatea socială(Declaraţia universală a drepturilor omului, Declaraţia drepturilor omului şicetăţeanului) care trebuie totuşi repetată; rolul său nu e numai acela de a răspândiconvingerea dincolo de cercul părinţilor întemeietori, pentru a face din ea crezulîntregului grup; el e şi acela de a-i perpetua energia iniţială dincolo de perioada deefervescenţă” 9 .Ideologia este ceea ce justifică şi ceea ce impulsionează, rolul ei mediatoreste de neînlocuit: el se exprimă prin aceea că ideologia e întotdeauna mai multdecât o reflectare, în măsura în care este şi justificare şi proiect. Orice grup sesusţine datorită imaginii stabile şi durabile pe care şi-o oferă despre sine, căci nuexistă o “adevărată” viaţă reală, există doar reprezentări ale vieţii sociale înmentalul colectiv, iar acestea sunt ideologiile.Caracterul de distorsiune şi de disimulare al ideologiei trece în prim-planatunci când rolul mediator al acesteia întâlneşte fenomenul dominaţiei, dar tocmaiîn măsura în care integrarea unui grup nu se reduce în întregime la fenomenulautorităţii şi al dominaţiei, nici trăsăturile ideologiei – mediator social nu trec toateîn funcţia de disimulare în care este redusă adesea.Ideologia este un fenomen de nedepăşit al existenţei sociale în măsura încare aceasta este întotdeauna o construcţie simbolică şi comportă o interpretare alegăturii sociale însăşi.Crearea referentului socialDistincţia dintre semnificaţie şi sens, pe care o vom realiza în pasajeleurmătoare, ne va ajuta la punerea în valoare a unei caracteristici foarte interesante aideologiei, aceea de a folosi cuvinte cu sens, dar care nu au semnificaţie, sau, maiprecis, şi-o creează.Frege, în lucrarea Sens şi semnificaţie, realizează distincţia dintre sens şisemnificaţie. El consideră că putem asocia unui semn nu numai desemnatul, pecare îl vom numi referent sau semnificaţie, ci şi sensul semnului, adică modul încare este dat obiectul. Semnificaţia cuvintelor “luceafăr de seară” şi “luceafăr dedimineaţă” este aceeaşi, sensul însă nu. Prin urmare, unuia şi aceluiaşi semn îicorespunde un sens şi o semnificaţie determinată, pe când unei semnificaţii (obiect)nu-i corespunde doar un singur semn.Există însă cuvinte cu sens, dar fără semnificaţie, iar acesta este cazulmultor expresii aparţinând ideologiei. În acest sens, expresiile “inamic alpoporului” în ideologia comunistă, dar şi cazul termenului “evreu”.Avem în aceste două cazuri exact modalitatea prin care un termen îşicreează referentul, căci nu există un inamic al poporului în sine, ştiut şi cunoscut decătre toată lumea, ci avem aici de a face cu un termen menit să folosească puterii,căci nu există altcineva care să desemneze pe acest inamic al poporului. După caz,inamicul va fi identificat fie în persoana unui lider căzut în dizgraţie, care eventual9 Jacques Ellul, apud Paul Ricoeur, op.cit., p. 289.61