CUPRINS - Universitatea George Bacovia

Limbajul legislativ în perspectiva integrării europenestil, limba provoacă transformări substanţiale în chiar planul ontologic al lumiiobiective, în dimensiunile ei social-umane” 3 .Caracteristici ale limbajului (sau stilului) juridic precum opacitatea,tehnicitatea, caracterul arhaic îmbinat cu neologisme recente sunt şi ele generale,însă apar ilustrate în mod specific în fiecare limbă. Vom exemplifica în continuarecâteva din aceste caracteristici, subliniind faptul că ele ar putea constitui piedici înredarea corectă a mesajului în momentul traducerii:- opacitatea limbajului juridic nu e, după cum am arătat, un elementexclusiv al definirii sale, totuşi nu poate fi negat faptul că acesta introduce un fel de„ecran”4 lingvistic, în faţa căruia profanul încearcă un sentiment „straniu” 5 . Dacăafirmaţia lui Cornu: limbajul dreptului nu există decât în măsura în care nu esteînţeles ni se pare discutabilă, admitem totuşi că el nu se regăseşte decât parţial înschimburile verbale obişnuite. Nu e greu de constatat că anumiţi termeni suntfolosiţi exclusiv în domeniul juridic (inculpat, intimat, petent etc). Apare astfelsurprinzătoare (dar vom vedea cu ce efecte importante) frecvenţa relativ mare atermenilor vechi româneşti sau populari: vătămat, a dojeni, „termenul curge de lapronunţare” etc.- la nivelul structurii morfo-sintactice a textelor juridice (mai cu seamă lanivel sintactic), s-au evidenţiat o seamă de caracteristici între care enumerăm:neutralizarea opoziţiilor masculin/feminin, frecvenţa ridicată a genitivului şidativului şi a pasivului nedeterminării (sugerând obiectivitatea şi generalitatea),prezentul în dimensiunea pancronică, împletirea unor fraze arborescente sau6ramificate cu propoziţii simple, reluarea „obsesivă” a unor construcţii gerunzialeabsolute („Având în vedere...”), circumstanţiala de scop realizată prin prepoziţiaspre („încredinţarea minorului spre creştere şi educare”), dezvoltarea unuicircumstanţial specific, cu ajutorul prepoziţiilor: potrivit (cu), conform (cu), înconformitate (cu) etc. Nu este în intenţia noastră să stabilim un inventar complet alacestor caracteristici, ci să schiţăm cadrul general al discuţiei pe baza rezultatelorde până acum.Un punct de vedere interesant e avansat de Luc Silance care, în Le langagedu droit, consideră limbajul dreptului ca parte a limbajului obişnuit, aplicat îndrept, la care se adaugă un număr de termeni suplimentari, necesari tehniciijuridice: „Un limbaj ştiinţific precum cel al dreptului este cel mai adesea realizat7prin adaptarea limbii obişnuite, uzuale, la obiectivele specifice ştiinţei” .Din studierea unei bibliografii reprezentând spaţiul francofon, am dedus cămulte din particularităţile menţionate nu sunt specifice numai limbii române. În3 Irimia Dumitru, Structura stilistică a limbii române contemporane, 1986, pp. 214-2154 Cf. Cornu Gérard, 1990, p. 185 Sourioux Jean Louis, Lerat Pierre, Le langage du droit, 1975, p. 146 Cf. Irimia Dumitru, 1986, p. 2297 Silance Luc, „Le langage du droit” în Le langage du droit, 1991, p. 158 (t.n.)379