carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

10
Când ploaia s-a potolit, era aproape miezul nopţii. Din mansarda avocatului Brians, sub cerul cu nori
joşi ce se târau peste acoperişuri, Barcelona părea neospitalieră.
- Ai unde să te duci, Fermin? a întrebat Brians.
- Am oferta ispititoare de a mă instala, ca bodigard şi concubin, alături de o fată destul de uşoară, dar
cu inima bună şi o caroserie de-ţi taie răsuflarea, dar eu nu mă văd în rol de întreţinut, nici măcar la
picioarele lui Venus din Jerez.
- Nu-mi place să te ştiu pe stradă, Fermin. E primejdios.
Poţi să rămâi aici cât vrei.
Fermin a privit în jur.
- Ştiu că ăsta nu-i hotelul Colon, dar în spate am un pat pliant, eu nu sforăi, şi adevărul e că ţi-aş fi
recunoscător dacă mi-ai ţine companie.
- N-ai o prietenă?
- Prietena mea era fiica asociatului fondator al cabinetului de avocatură din care Valls & Co au izbutit
să mă dea afară.
- Plăteşti scump pentru istoria cu Martin. Un jurământ de castitate şi sărăcie.
Brians a zâmbit.
- Dă-mi o cauză pierdută şi mă faci fericit.
- Păi, uite, am să te iau în serios. Dar numai dacă mă laşi să ajut şi să contribui. Pot să fac curat şi
ordine, să bat la maşină şi să gătesc, să-ţi ofer servicii de consultanţă, investigaţii şi pază, iar dacă, întrun
moment de slăbiciune, dai de dracu' şi vrei să slăbeşti presiunea cu ajutorul prietenei Rociito, sunt
sigur că-ţi pot oferi serviciile unei profesioniste care să te facă iar ca nou, fiindcă în anii de tinereţe
trebuie să ai grijă ca supraacumularea efluviilor seminale să nu ţi se urce la cap, că după aia e şi mai rău.
Brians i-a întins mâna.
- Batem palma. Eşti angajat ca stagiar la cabinetul de avocatură Brians & Brians, apărătorul celor
intraţi în insolvenţă.
- Cum mă vezi şi cum te văd, până la sfârşitul săptămânii am să-ţi aduc un client care plăteşte
anticipat şi peşin.
Aşa s-a instalat temporar Fermin Romero de Torres în biroul minuscul al avocatului Brians, unde a
început să facă ordine şi curăţenie şi să aducă la zi toate bibliorafturile, dosarele şi cazurile deschise. În
două zile, biroul părea să-şi fi triplat suprafaţa, graţie talentelor lui Fermin, care îl făcuse curat ca
lacrima. Îşi petrecea cea mai mare parte a zilei închis acolo, dar timp de vreo două ceasuri făcea diverse
drumuri, din care se întorcea cu buchete de flori sustrase din holul teatrului Tivoli, ceva cafea, pe care o
obţinea linguşind o chelneriţă din barul de la parter, şi delicatese de la băcănia Quilez, pe care le trecea
în contul cabinetului de avocatură ce îl concediase pe Brians, dându-se drept noul său comisionar.
- Fermin, jambonul ăsta-i de groază, de unde l-ai scos?
- Gustă-l pe cel din La Mancha, are să-ţi crească inima.
În fiecare dimineaţă, Fermin trecea în revistă toate cazurile lui Brians şi-i transcria notiţele. În fiecare
după-amiază, ridica receptorul şi, cu cartea de telefoane în mână, se lansa în căutare de clienţi presupus