carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

10
Am auzit paşi apropiindu-se de uşă. Prin minte mi-a trecut imaginea Beei, care îşi încheia nasturii de la
bluză. Cheia s-a răsucit în broască. Am strâns pumnii. Uşa s-a deschis.
Un individ cu briantină în păr, într-un halat de baie alb, cu papuci de cinci stele mi-a deschis uşa.
Trecuseră ani, dar nimeni nu uită feţele celor pe care îi detestă puternic.
- Sempere? a întrebat incredul.
Pumnul meu l-a nimerit între buza de sus şi nas. Am simţit cum carnea şi cartilagiul plesneau sub el.
Cascos şi-a dus mâinile la faţă şi s-a clătinat. Sângele îi şiroia printre degete. Cu un ghiont puternic, l-am
împins de perete şi am intrat în odaie. În spatele meu, Cascos a căzut la pământ. Patul era făcut şi o
farfurie aburindă aştepta pe masa orientată cu faţa spre terasa care dădea către Gran Via. Pe masă nu era
decât un tacâm. M-am întors şi l-am înfruntat pe Cascos, care dădea să se scoale, ţinându-se de un scaun.
- Unde-i? am întrebat.
Cascos avea chipul deformat de durere. Sângele îi şiroia pe faţă şi piept. Avea buza ruptă şi, aproape
sigur, nasul spart. Privindu-mi mâna, ca să văd de ce mă usturau încheieturile degetelor, am observat cămi
lăsasem pielea pe chipul lui. Nu mă încerca nici o remuşcare.
- N-a venit. Eşti mulţumit? a scuipat Cascos.
- De când îi scrii răvaşe soţiei mele?
Mi s-a părut că râdea şi, înainte de-a mai apuca să spună vreo vorbă, m-am aruncat din nou asupra
lui. I-am tras încă un pumn, cu toată furia pe care o simţeam. Lovitura i-a clătinat dinţii şi mi-a amorţit
mâna. Cascos a gemut agonic şi s-a prăbuşit pe scaunul de care se sprijinise. Văzând că mă aplecam
asupra lui, şi-a acoperit faţa cu braţele. I-am înfipt mâinile în gât şi am strâns cu degetele ca şi cum
voiam să i-l rup.
- Ce legătură ai tu cu Valls?
Cascos m-a privit îngrozit, convins că aveam să-l omor pe loc. A bâiguit ceva de neînţeles, iar
mâinile mi s-au acoperit cu saliva şi sângele ce-i curgeau din gură. Am strâns cu şi mai mare putere.
- Mauricio Valls. Ce legătură ai tu cu el?
Chipul mi-era atât de aproape de-al lui, încât mi-l puteam zări în pupilele sale. Vasele capilare au
început săi se spargă sub cornee şi o reţea de linii negre şi-a croit drum spre iris. Mi-am dat seama că-l
omoram şi i-am dat brusc drumul. Trăgând aer în piept, Cascos a scos un sunet gutural şi şi-a dus mâinile
la gât. M-am aşezat pe pat în faţa lui. Mâinile îmi tremurau, năclăite de sângele lui. Am intrat în baie şi
mi le-am spălat. Mi-am dat cu apă rece pe faţă şi pe păr şi, văzându-mi imaginea în oglindă, abia dacă m-
am recunoscut. Aproape că omorâsem un om.