carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

11
Barcelona, 1940
La o săptămână după întrevederea dintre Fermin şi domnul director, doi indivizi pe care nimeni nu-i mai
văzuse vreodată pe coridor şi care duhneau de la o poştă a Brigada Socială i-au pus cătuşe lui Salgado şi
l-au luat cu ei fără o vorbă.
- Bebo, ştii unde-l duc? a întrebat numărul 12. Temnicerul a scuturat din cap, dar în ochi i se citea că
auzise ceva, despre care nu voia să vorbească. În lipsa altor veşti, absenţa lui Salgado a devenit imediat
subiect de dezbatere şi speculaţie pentru deţinuţi, care au formulat tot soiul de teorii.
- Ăsta era spion naţionalist, infiltrat aici ca să ne aburească cum c-a ajuns la mititica fiindcă era
sindicalist şi aşa să scoată informaţii de la noi.
- Da, de aia i-au smuls două degete, habar n-avem de ce, poate pentru ca totul să pară mai
convingător.
- Probabil că acum a ajuns la Amaya şi împreună cu amicii lui se ghiftuieşte cu merluciu gătit ca
în Ţara Bascilor, râzându-şi de noi toţi.
- Eu cred că le-a mărturisit tot ce-şi doreau să audă, iar pe urmă l-au dus vreo zece kilometri în
larg şi l-au aruncat la fund cu o piatră legată de gât.
- Avea faţă de falangist[30]. Noroc că n-am zis nici pâs, că pe voi o să vă încondeieze.
- Da, dom'le, poate ne bagă şi la carceră.
În lipsa altei distracţii, discuţiile s-au prelungit până când, peste două zile, aceiaşi indivizi care îl
luaseră l-au adus înapoi. Primul lucru pe care l-au remarcat toţi a fost că Salgado nu se ţinea pe picioare
şi era târât ca un balot. Al doilea, că era palid ca un cadavru şi ud de sudoare rece. Deţinutul revenise pe
jumătate dezbrăcat şi acoperit de o crustă maronie, ce părea un amestec de sânge uscat şi propriile-i
excremente. L-au trântit în celulă ca pe un sac cu bălegar şi au plecat fără să scoată vreo vorbă.
Fermin l-a luat în braţe şi l-a întins pe prici. L-a spălat pe îndelete, cu zdrenţe rupte din propria-i
cămaşă şi puţină apă adusă de Bebo pe furiş. Salgado era conştient şi respira greu, dar ochii îi luceau de
parcă avea un foc aprins în trup. Acolo unde în urmă cu două zile avusese mâna stângă, pulsa acum un
ciot de carne violacee, cauterizat cu catran.
Pe când Fermin îl spăla pe faţă, Salgado i-a zâmbit cu puţinii dinţi ce-i mai rămăseseră.
- De ce nu le spui odată măcelarilor ăstora tot ce vor s-audă, Salgado? Nu-s decât biştari, Nu ştiu câţi
ai ascuns, dar nu merită toate astea.
- Şi un căcat, a bodogănit cu puţinele puteri rămase.
Banii ăştia-s ai mei.
- Poate că-s ai tuturor celor pe care i-ai ucis şi de la care ai furat, dacă nu te supără precizarea.
- Eu n-am furat de la nimeni. Ei furaseră mai înainte de la popor. Iar eu i-am executat ca să instaurez
dreptatea cerută de popor.
- Asta-i bună. Noroc că ai venit tu, Robin Hood din Matadepera, să faci dreptate. Viteaz haiduc mai
eşti.
- Banii ăştia-s viitorul meu, a scuipat Salgado. Fermin i-a trecut cârpa umedă peste fruntea rece, plină
de zgârieturi.