carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

6
Prima lumină a zilei luneca aidoma aramei topite pe cornişele din bulevardul Santa Monica. Era
duminică dimineaţă, străzile erau pustii şi tăcute. Luând-o pe îngusta ulicioară Arco del Teatro, raza
fricoasă de lumină ce pătrundea dinspre Ramblas s-a stins la trecerea noastră şi, până ce-am ajuns la
marea poartă de lemn, eram deja cufundaţi într-un oraş de umbre.
Am urcat câteva trepte şi am bătut cu ciocănelul în uşă.
Ecoul s-a pierdut molcom înăuntru, precum undele apei pe un iaz. Fermin, care tăcea respectuos şi
părea un puşti la prima ceremonie religioasă, m-a privit temător.
- Nu-i prea devreme să sunăm? a întrebat. Poate se supără şefu'...
- Aici nu-i magazinul El Siglo. Nu există orar, l-am liniştit. Şi pe şef îl cheamă Isaac. Nu vorbi decât
întrebat.
Fermin a încuviinţat, plin de solicitudine.
- N-am să zic nici pâs.
După două minute, am auzit dansul angrenajelor, scripeţilor şi pârghiilor ce controlau broasca porţii
mari şi am coborât treptele. Uşa s-a deschis abia de-o palmă şi s-a ivit chipul acvilin al paznicului Isaac
Monfort, cu obişnuita-i privire de oţel. Ochii i s-au oprit întâi asupra mea şi, după o sumară cercetare, au
început să-l radiografieze, catalogheze şi sfredelească conştiincios pe Fermin.
- Acesta trebuie să fie ilustrul Fermin Romero de Torres, a murmurat.
- Slujitorul dumneavoastră, al lui Dumnezeu şi al... Înghiontindu-l cu cotul, i-am făcut pe Fermin să
tacă şi i-am zâmbit severului paznic.
- Bună ziua, Isaac.
- Sempere, ziua va fi bună doar dacă n-o să mai baţi la uşă în zori, când sunt la toaletă sau când am
liber, a replicat Isaac. Hai, intră.
Paznicul a deschis uşa cea mare cu încă o palmă şi ne-a permis să ne strecurăm înăuntru. Când uşa s-a
închis în spatele nostru, Isaac a ridicat opaiţul de pe jos, iar Fermin a putut contempla arabescul mecanic
al broaştei ce se replia în interior aidoma pieselor celui mai mare ceas din lume.
- Unui borfaş nu i-ar fi prea uşor aici, a trântit-o. I-am aruncat o privire prevenitoare şi mi-a făcut
rapid semn că-şi pune lacăt la gură.
- Adunaţi sau donaţi? a întrebat Isaac.
- Adevărul e că de mult voiam să-l aduc pe Fermin aici.
I-am vorbit de multe ori despre acest loc. E cel mai bun prieten al meu şi se însoară azi la amiază, am
explicat.
- Domnul fie binecuvântat, a zis Isaac. Bietul de el.
Sigur nu vrea să-i ofer azil nupţial?
- Fermin e dintr-aceia care se însoară din convingere, Isaac.
Paznicul l-a măsurat din cap până-n picioare. Fermin i-a zâmbit, parcă scuzându-se pentru
îndrăzneală.
- Ce curaj!
Ne-a condus pe marele coridor până unde se deschidea galeria ce ducea în sala vastă. L-am lăsat pe
Fermin s-o ia cu câţiva paşi înainte, pentru ca ochii săi să descopere viziunea pe care vorbele n-o puteau