carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- O maşină?
- Ba chiar un Mercedes-Benz. Proprietatea cuiva căruia îi spunea Patronul şi care, după cât se părea,
îl aştepta la uşă. Dar, când am ieşit cu el, nu era nici o maşină, nici un patron, nici nimic altceva...
- Nu mi-o lua în nume de rău, şefu', dar era noaptea de Anul Nou şi, respectând spiritul ei festiv, nu
cumva băuseşi prea mult vin şi şampanie şi, ameţit de urături şi de multele zaharuri din nuga de Jijona, ţiai
închipuit toate astea? l-a iscodit Fermin.
- La capitolul spumante, consum doar băuturi acidulate, şi cea mai tare pe care o am pe-aici e o sticlă
cu apă oxigenată, a precizat Isaac, fără să se arate jignit, - Scuză-mi îndoiala. Era o simplă verificare.
- Înţeleg. Dar crede-mă când spun că, doar dacă în noaptea aceea nu m-a vizitat un spirit, ceea ce nu
cred, fiindcă îi sângera o ureche şi-i tremurau mâinile de febră, ca să nu mai spun că mi-a supt toate
cuburile de zahăr din cămară, Martin era la fel de viu ca voi sau ca mine.
- Şi n-a spus de ce venea după atâta vreme? Isaac a făcut semn că da.
- A spus că venise să lase un pachet şi că, de cum va putea, va veni să-l ia. El sau un trimis de-al lui...
- Şi ce ţi-a lăsat?
- Un pachet învelit în hârtie şi legat cu sfoară. Nu ştiu ce era înăuntru.
Am înghiţit în sec.
- Şi îl mai ai? l-am întrebat.