carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

10
Barcelona, 1957
- Daniel, eşti alb la faţă, a şoptit Fermin, trezindu-mă din transă.
Nu mai vedeam sala de mese de la Can Lluis şi nici străzile străbătute până acolo. Ci doar biroul din
castelul de pe Montjuic şi chipul bărbatului care făcea insinuări despre mama în vorbe ce-mi ardeau
inima. Simţeam cum o furie rece şi tăioasă, nemaiîncercată vreodată, mi se strecura în minte. O clipă, mai
mult decât orice altceva pe pământ, mi-am dorit să-l am în faţă pe nenorocitul ăla, să-i sucesc gâtul şi să-l
privesc de aproape până-i explodau venele din ochi.
- Daniel.„
Am închis ochii şi am tras adânc aer în piept. Când i-am redeschis, eram din nou în Can Lluis, iar
Fermin Romero de Torres mă privea distrus.
- Iartă-mă, Daniel, m-a rugat.
Aveam gura uscată. Mi-am turnat un pahar cu apă şi l-am dat pe gât, aşteptând să-mi vină vorbele pe
buze.
- N-am ce ierta, Fermin. Nu eşti vinovat de nimic din tot ce mi-ai spus.
- Sunt vinovat,' fiindcă trebuie să-ţi spun toate astea, pentru început, a zis atât de încet, că aproape nu
l-am putut auzi.
A plecat ochii, de parcă nu îndrăznea să se uite la mine.
Am înţeles că durerea care îl năpădea amintindu-şi de acel episod şi obligaţia de a-mi dezvălui
adevărul erau atât de mari, încât m-am ruşinat că mă lăsasem copleşit de resentimente.
- Fermin, uită-te la mine.
Prietenul meu m-a privit cu coada ochiului, iar eu i-am zâmbit.
- Îţi mulţumesc că mi-ai dezvăluit adevărul şi înţeleg de ce ai ales să nu-mi spui nimic despre toate
astea acum doi ani.
Fermin a făcut un semn slab din cap, dar ceva din privirea lui mi-a dat de înţeles că vorbele mele nu-l
consolau deloc. Din contră. Am tăcut câteva momente.
- Mai sunt şi altele, nu-i aşa? am întrebat în cele din urmă.
Fermin a încuviinţat.
- Şi ceea ce urmează e mai rău? Fermin a încuviinţat din nou.
- Mult mai rău.
Am întors privirea şi i-am zâmbit profesorului Alburquerque, care pleca deja, nu înainte de-a ne
saluta.
- Atunci, de ce să nu cerem altă apă, ca să-mi povesteşti şi restul? am întrebat.
- Mai bine cerem vin, a propus Fermin. O poşircă.