carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

8
- Da' de unde știți de Rociito? a murmurat Fermin, năucit.
Savurând spaima pe care ne-o trăsese, tata a zâmbit afabil şi ne-a făcut cu ochiul.
- M-oi fi ramolind eu, dar încă-mi merge auzul. Auzul şi capul. De aceea am şi hotărât că trebuie să
fac ceva pentru a ne revitaliza negoţul, a anunţat. Chestia cu Molino mai poate aştepta.
Abia atunci am observat că tata căra două sacoşe enorme şi o cutie mare, învelită în hârtie de ambalaj
şi legată cu o sfoară groasă.
- Să nu-mi spui că ai jefuit banca din colţ, l-am avertizat.
- Încerc să evit băncile ori de câte ori pot, pentru că, aşa cum bine zice Fermin, îndeobşte ele ne
jefuiesc. Dar vin din piaţa Santa Lucia.
Am schimbat priviri nelămurite cu Fermin.
- Dar nu-mi daţi o mână de ajutor? Că toate astea-s grele ca un leş.
Noi goleam sacoşele pe tejghea, iar tata despacheta cutia.
Sacoşele erau pline cu mici obiecte ambalate. Fermin a scos unul din ambalaj şi a rămas privindu-l
fără să priceapă nimic.
- Şi asta ce mai e? am întrebat.
- Eu aş spune că-i un măgar adult, la scara de unu pe o sută, a răspuns Fermin.
- Ce?
- Un măgăruş, un asin ori cum vrei să-i zici, un drăguţ patruped soliped, care străbate cu farmec şi
aplomb peisajele Spaniei, dar micuţ, ca trenuleţele de jucărie care se vând la Casa Palau[13], m-a
lămurit Fermin.
- E un măgar din argilă, o figurină pentru iesle, a explicat tata.
- Care iesle?
În loc de răspuns, tata s-a mărginit să deschidă cutia de carton şi să scoată din ea ieslea monumentală,
cu luminiţe, pe care tocmai o cumpărase şi pe care, am intuit, voia s-o instaleze în vitrina anticariatului,
pe post de reclamă de Crăciun. Între timp, Fermin dezambalase câţiva boi, cămile, porci, raţe, monarhi
orientali, palmieri, un Sfânt Iosif şi o Fecioară Maria.
- Să sucombi sub jugul naţional-catolicismului şi al tehnicilor de îndoctrinare pe-ascuns prin
desfăşurarea de figurine şi legende cu nuga nu mi se pare o soluţie, a declarat Fermin.
- Lasă prostiile, Fermin, e o tradiţie frumoasă şi oamenilor le plac ieslele de Crăciun, i-a tăiat-o tata.
Anticariatului îi lipseau culoarea şi bucuria necesare în acest moment al anului. Uită-te la toate
magazinele din cartier şi ai să vezi că, faţă de ele, noi părem o dugheană de pompe funebre. Hai, ajută-mă
s-o montăm în vitrină. Şi ia de pe masă toate cărţile astea despre secularizare, scrise de Mendizabal[14],
care-l sperie până şi pe cel mai curajos.
- Să-i dăm drumul! a murmurat Fermin.
Împreună, am săltat ieslea şi am pus figurinele la locul lor. Fermin colabora în silă, încruntat şi
căutând orice scuză pentru a aduce obiecţii.
- Domnule Sempere, nu că nu l-aş respecta, dar acest Prunc Iisus e de trei ori mai mare decât tatăl lui
putativ şi aproape că nu încape în leagăn.
- Nu-i nimic. Cei mai mici se terminaseră.