carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Familia e foarte importantă, Jaime. Dumneata eşti un bun spaniol. Dacă vrei, ca dar de botez
anticipat şi dovadă a recunoştinţei mele pentru excelenţa muncii dumitale, am să-ţi dau o sută de pesete.
Şi, dacă îmi faci acest mic serviciu, am să te recomand pentru avansare. Ce-ai zice de o muncă de birou
la prefectură? Am prieteni buni acolo, care mi-au zis că sunt în căutare de bărbaţi de caracter pentru a
scoate ţara din prăpastia unde au aruncat-o bolşevicii.
Auzindu-l că pomeneşte de bani şi de bune perspective, un surâs uşor a înflorit pe buzele şoferului.
- Nu-i primejdios ori...
- Jaime, sunt domnul director. Crezi că ţi-aş cere să faci ceva primejdios sau ilegal?
Şoferul l-a privit în tăcere. Valls i-a zâmbit.
- Repetă-mi ce trebuie să faci, haide.
- Mă duc până la uşa casei şi bat. Când îmi deschid, spun: „Trăiască Durruti".
- „Durruti trăieşte".
- Aşa-i. „Durruti trăieşte". Îmi dau valiza şi o aduc.
- Şi mergem acasă. E uşor.
Şoferul a încuviinţat şi, după o clipă de şovăială, a coborât din maşină şi s-a apropiat de gard. Valls
privea cum silueta lui trecea prin fasciculul de lumină al farurilor şi ajungea la intrare. De-acolo s-a
întors să se uite la maşină.
- Hai, imbecilule, intră... a murmurat Valls.
Şoferul s-a strecurat printre zăbrele şi, ocolind gunoiul şi bălăriile, s-a apropiat încet de uşa casei.
Domnul director a scos revolverul din buzunarul interior al paltonului şi a tras piedica. Şoferul a ajuns la
uşă şi s-a oprit în faţa ei. Valls l-a văzut bătând de două ori şi aşteptând. După un minut, încă nu se
întâmplase nimic.
- Încă o dată, a şoptit Valls pentru sine.
Acum, şoferul privea spre maşină, de parcă nu ştia ce să facă. Brusc, o lumină galbenă s-a ivit acolo
unde cu doar o clipă înainte fusese uşa închisă. Valls l-a văzut pe şofer spunând parola. S-a mai întors o
dată şi a privit spre maşină, zâmbind. Venind de la mică distanţă, glonţul i-a zdrobit tâmpla şi i-a trecut
prin craniu. O ceaţă de sânge i-a ieşit pe partea cealaltă, iar trupul, deja un cadavru, s-a mai ţinut niţel pe
picioare, învăluit în haloul de pulbere, înainte de-a cădea la pământ ca o păpuşă spartă.
Valls s-a ridicat în mare grabă de pe bancheta din spate şi s-a aşezat la volanul Studebakerului.
Ţintind spre intrarea fabricii cu mâna stângă, cu revolverul sprijinit de parbriz, a apăsat pe acceleraţie în
marşarier. Maşina a dat înapoi în beznă, nimerind în hârtoapele şi bălţile de pe stradă. Pe când se
îndepărta, a zărit scânteile câtorva gloanţe pornite din poarta fabricii, dar nici unul n-a atins maşina. Abia
când a ajuns la două sute de metri, a luat o curbă şi, accelerând cu putere, s-a îndepărtat de acel loc,
muşcându-şi buzele de furie.