28.11.2019 Views

carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Valls a aprobat molcom.

- Ai făcut bine. Continuă.

- În sfârşit, în legătură cu a treia cerere a Excelenţei Voastre, profitând de horcăielile şi agonia finală

a abjectului de Salgado, am putut să-l conving ca, în delir, să mărturisească unde ascunsese prada bogată

a criminalei lui aventuri în serviciul masoneriei şi marxismului.

- Deci, crezi că va muri?

- Dintr-o clipă într-alta. Cred că şi-a încredinţat sufletul sfântului Lev Troţki şi aşteaptă să-şi dea

duhul şi să urce în biroul politic al posterităţii.

Valls a scuturat tăcut din cap.

- Le-am zis animalelor ăstora că n-au să scoată nimic de la el cu forţa.

- Tehnic, i-au scos o gonadă sau un membru, dar şi eu sunt de părerea domnului director că singura

cale de acţiune cu jivine de teapa lui Salgado e psihologia aplicată.

- Şi atunci? Unde a băgat banii?

Fermin s-a aplecat înainte şi a adoptat un ton confidenţial.

- E complicat de explicat.

- Nu-mi umbla cu fofârlica, că te trimit într-o clipită în beci să-ţi refaci oratoria.

Atunci, Fermin a început să-i vândă lui Valls ciudatele indicii obţinute de pe buzele lui Salgado.

Domnul director îl asculta neîncrezător.

- Te avertizez, Fermin, dacă mă minţi, te vei căi. Ce i-au făcut lui Salgado nu-i nici aperitivul din ceţi

vor face ţie.

- O asigur pe Domnia Voastră că-i repet cuvânt cu cuvânt spusele lui Salgado. Dacă vreţi, vă jur pe

portretul sfânt al Conducătorului, pentru mila Domnului care se pogoară asupra biroului dumneavoastră.

Valls l-a pironit cu privirea. Fermin l-a înfruntat fără să clipească, aşa cum îl învăţase Martin. În fine,

domnul director şi-a retras zâmbetul de pe faţă şi, odată ajuns în posesia informaţiei râvnite, şi farfuria cu

fursecuri de pe masă. Fără nici o pretenţie de cordialitate, a pocnit din degete, şi cele două santinele au

intrat şi l-au luat pe Fermin, ca să-l ducă din nou în celulă.

De astă dată, Valls nu s-a deranjat nici măcar să-l ameninţe pe Fermin. În timp ce-l târau înapoi pe

coridor, Fermin l-a văzut pe secretarul directorului trecând în sens invers şi oprindu-se în uşa de la biroul

lui Valls.

- Domnule director, Sanahuja, medicul din celula lui Martin...

- Da. Ce-i cu el?

- ... zice că Martin a leşinat, iar el crede că e grav. Cere permisiunea să caute câteva lucruri în trusa

medicală...

Valls s-a ridicat furios.

- Şi ce aştepţi? Hai. Adu-l încoace să-şi ia ce are nevoie.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!