carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

13
Macabrele pariuri organizate de numărul 17 s-au prelungit câteva zile, în care Salgado se dădea jos de pe
prici ca să se târâie până la gratiile celulei, de unde recita cât îl ţinea gura strofa "Feciori-de-lele-n-o-săluaţi-de-la-mine-nici-o-centimă-şi-mă-cac-în-mama-voastră-de-ticăloşi"
în felurite variante, până se
defula şi cădea fără suflare pe jos, de unde Fermin trebuia să-l ridice şi să-l repună pe prici.
- Moare Gândacul, Fermin? întreba numărul 17 de cum îl auzea căzând grămadă.
Fermin nu se mai ostenea să le facă buletinul medical al tovarăşului său de celulă. Dacă avea să se
întâmple, vor vedea venind sacul din prelată.
- Uite ce-i, Salgado, dacă e să mori, mori odată, iar dacă ai de gând să trăieşti, fă-o pe tăcute, fiindcăs
sătul până peste cap de recitalurile tale cu spume la gură, zicea Fermin, învelindu-l cu o bucată de
prelată murdară, pe care, în absenţa lui Bebo, o lua de la unul dintre temniceri, după ce-l încânta cu o
reţetă presupus ştiinţifică despre cum să se bucure de adolescente de cincisprezece ani în floare,
prostindu-le cu frişcă şi fursecuri.
- Să nu-mi faci pe milostivul, că văd şi ştiu că eşti aidoma acestor păsări de pradă care pun pariu
până şi pe izmenele de pe ei că-s pe moarte, replica Salgado, părând dispus să-şi păstreze ţâfna până în
ultima clipă.
- Uite ce-i, n-am chef să mă contrazic cu un muribund pe ducă sau, cu atât mai puţin, la ultimele
horcăieli, dar să ştii că n-am pontat nici un firfiric la acest joc de noroc şi, chiar dacă într-o zi m-aş deda
viciului, n-aş face-o pariind pe viaţa unui om, deşi tu n-ai dintr-o asemenea fiinţă decât ceea ce am eu
dintr-un coleopter, a declarat Fermin.
- Să nu crezi că ai să mă ameţeşti cu vorbăria ta, a replicat Salgado, maliţios. Ştiu perfect ce urmăriţi
tu şi prietenul tău de suflet, Martin, cu această poveste din Contele de Monte-Cristo,
- Nu ştiu despre ce vorbeşti, Salgado. Dormi o vreme sau un an, că nimeni n-are să-ţi simtă lipsa.
- Dacă-ţi închipui că ai să scapi de aici, eşti la fel de nebun ca şi el.
Fermin a simţit o sudoare rece pe spate. Salgado i-a arătat zâmbetul lui ştirb de atâtea bătăi.
- Ştiam, a zis.
Fermin a negat în şoaptă şi s-a ghemuit în colţul lui, cât putea de departe de Salgado. Pacea a durat
abia un minut.
- Tăcerea mea are un preţ, a anunţat Salgado.
- Trebuia să te fi lăsat să mori când te-au adus, a murmurat Fermin.
- Ca semn de gratitudine, sunt dispus să-ţi fac o reducere, a spus Salgado. Îţi cer doar să-mi faci un
ultim serviciu, şi am să păstrez secretul.
- Cum ştiu că-i ultimul?
- Păi, te vor prinde ca pe toţi cei care-au încercat să plece de-aici pe picioare şi, după ce te vor
gâdila câteva zile, vei ajunge la gârbaci în patio, un exemplu edificator pentru ceilalţi; atunci n-am să-ţi
mai pot cere nimic. Ce zici? Un mic serviciu pentru ajutorul meu total. Pe cuvântul meu de onoare.
- Cuvântul tău de onoare? De ce n-ai spus aşa de la-nceput? Asta schimbă totul.
- Apropie-te...
Fermin a şovăit o clipă, dar şi-a zis că n-avea nimic de pierdut.
- Ştiu că ticălosul de Valls ţi-a cerut să afli unde am pus banii, a spus. Nu te obosi s-o negi.