carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

unui potent industriaş, pe ale cărui tentacule se baza mare parte din bugetul generalului Franco şi al
trupelor lui.
Logodnica era cu opt ani mai mare decât Mauricio şi imobilizată de la treisprezece ani într-un scaun
cu rotile, roasă de o boală congenitală, care îi devora muşchii şi viaţa. Nici un bărbat n-o privise
vreodată în ochi şi n-o luase de mână ca să-i spună că era frumoasă şi s-o întrebe cum o chema. Mauricio,
care era, în fond, ca toţi literaţii fără talent, un bărbat pe cât de practic, pe atât de vanitos, a fost primul şi
ultimul care a făcut-o, iar un an mai târziu, perechea s-a căsătorit la Sevilla, în prezenţa unui invitat de
parcă, generalul Queipo de Llano[24], şi a altor minţi luminate din aparatul naţional.
- Vei face carieră, Valls, i-a prezis chiar Serrano Suner [25], primindu-l în audienţă privată la
Madrid, când Valls venise să cerşească postul de director al Bibliotecii Naţionale. Spania trece prin
clipe grele, şi orice spaniol de condiţie bună trebuie să pună umărul, ca să putem ţine piept hoardelor
marxiste ce năzuiesc să ne corupă bogăţia spirituală, a anunţat cumnatul Conducătorului, strălucitor într-o
uniformă de amiral de operetă.
- Excelenţă, puteţi conta pe mine, s-a oferit Valls. Pentru orice.
„Orice" s-a dovedit a fi un post de director, dar nu al minunatei Biblioteci Naţionale, cum dorea el, ci
al unei puşcării penale cu reputaţie lugubră, cocoţată pe o stâncă deasupra Barcelonei. Lista apropiaţilor
şi favoriţilor de numit în posturi prestigioase era lungă şi prolixă, iar Valls, cu toate strădaniile lui, se
afla în treimea inferioară.
- Ai răbdare, Valls. Eforturile dumitale vor fi răsplătite. Astfel şi-a primit Mauricio Valls prima
lecţie din complexa artă naţională a manipulării şi avansării după orice schimbare de regim: mii de
acoliţi şi convertiţi participau la urcuş, iar competiţia era foarte acerbă.