carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

erau „un afront adus omenirii şi bunului-gust".
- Asta au zis şi cei de la Palau de la Musica[27], a precizat Fermin. Aici avem crema intelectualităţii
internaţionale. Doar spunea Unamuno: să inventeze ei, că noi vom opina.
- Nevinovat sau nu, după ce s-a văzut umilit în public şi a privit cum ardeau toate paginile pe care le
scrisese, Martin a nimerit într-o celulă din închisoarea Modelo, unde probabil că ar fi murit în câteva
săptămâni, dacă domnul director, care urmărise cazul cu maxim interes şi nu se ştie de ce era obsedat de
Martin, n-ar fi avut acces la dosarul lui şi n-ar fi cerut să fie mutat aici. Martin mi-a povestit că, în ziua
când sosise aici, Valls pusese să fie adus în biroul lui şi îi ţinuse unul dintre discursurile sale.
„Martin, chiar dacă eşti un criminal dovedit şi cu siguranţă un subversiv convins, ceva ne uneşte.
Amândoi suntem oameni de litere şi, chiar dacă ţi-ai dedicat cariera distrusă scrierii de gunoaie
pentru masele ignorante şi lipsite de călăuză intelectuală, eu cred că e posibil să mă ajuţi şi astfel săţi
răscumperi greşelile. Am o serie de romane şi poeme la care am lucrat în ultimii ani. Sunt de un
înalt nivel literar, însă, din nefericire, mă îndoiesc serios că în ţara asta de analfabeţi există mai mult
de trei sute de cititori capabili să le priceapă şi să le aprecieze valoarea. De aceea, m-am gândit că
poate tu, cu curva ta de meserie, eşti aproape de vulgul care citeşte în tramvaie şi m-ai putea ajuta să
fac unele mici schimbări pentru a-mi apropia opera de tristul nivel al cititorilor din această ţară.
Dacă accepţi să colaborezi, te asigur că-ţi poţi face viaţa mult mai plăcută. Pot chiar să determin
redeschiderea cazului tău. Mica ta prietenă... Cum o cheamă? A, da, Isabella. O bomboană, dacă mi-e
îngăduit comentariul. În fine, mica ta prietenă a venit şi mi-a povestit că a angajat un tânăr avocat, un
oarecare Brians, şi că a reuşit să adune banii necesari pentru apărarea ta. Să nu ne amăgim: amândoi
ştim că ai un caz fără nici o bază şi că ai fost condamnat în temeiul unor mărturii discutabile. Pari săţi
faci duşmani cu mare uşurinţă, Martin, inclusiv printre oameni de a căror existenţă sunt sigur că,
probabil, n-ai habar. Nu comite greşeala de a-ţi mai face un duşman, pe mine, Martin. Eu nu-s unul
dintre aceşti nenorociți. Între zidurile astea, eu, ca să ţi-o spun în cuvinte simple, sunt Dumnezeu."
Nu știu dacă Martin a acceptat propunerea domnului director sau nu, dar trebuie să cred că da, fiindcă
e în viaţă şi e limpede că Dumnezeul nostru particular continuă să fie interesat ca această situaţie să nu se
schimbe, cel puţin pentru moment. Chiar i-a făcut rost de hârtia şi instrumentele de scris din celulă,
presupun că pentru a-i rescrie operele magnifice şi pentru ca astfel domnul nostru director să poată intra
în Olimpul faimei şi norocului literar, la care aspiră atâta. Am impresia că bietul Martin nu-i în stare săşi
rescrie nici măcar măsura de la pantofi şi că-şi petrece cea mai mare parte a timpului prizonier într-un
soi de purgatoriu pe care şi l-a construit în propriu-i cap, unde remuşcările şi durerea îl mănâncă de viu.
Totuşi eu sunt medic internist şi nu pot pune diagnostice.