carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

12
In acea duminică, după ce şi-a ţinut discursul în patio, domnul director i-a aruncat lui Fermin o privire
inchizitorială, completată cu un surâs care l-a făcut să-şi savureze fierea de pe buze. Imediat ce
santinelele le-au îngăduit deţinuţilor să rupă rândurile, Fermin s-a apropiat tiptil de Martin.
- Strălucit discurs, a comentat Martin.
- Istoric. Ori de câte ori vorbeşte omul ăsta, istoria gândirii occidentale face o mişcare de revoluţie
coperniciană.
- Nu te avantajează sarcasmul, Fermin. E în contradicţie cu gingăşia ta naturală.
- Du-te drept în iad.
- Acolo şi sunt. O ţigară?
- Nu fumez.
- Se zice că te ajută să mori mai repede.
- Dă-mi una atunci, să nu scap ocazia.
Fermin n-a putut trece de primul fum. Martin i-a luat ţigara dintre degete şi i-a dat câteva palme peste
spate, în timp ce el tuşea, scuipând până şi amintirile de la prima comuniune.
- Nu ştiu cum poţi suporta asta. Miroase a câini pârliţi.
- E ce-i mai bun din ce putem obţine aici. Se zice că le fac din resturi de chiştoace adunate de pe
coridoarele din arena de tauri Monumental.
- Mie mi se pare că are un bouquet[31] care aminteşte mai curând de WC-urile publice, înţelegi?
- Respiră adânc, Fermin. E mai bine?
Fermin a încuviinţat.
- O să-mi spui câte ceva despre acel cimitir, ca să am o bucată de carne de aruncat porcului-şef? Nu-i
nevoie să fie un adevăr. Orice aiureală îţi trece prin cap e bună pentru mine.
Martin a zâmbit, suflând fumul fetid printre dinţi.
- Cum îi merge colegului tău de celulă, Salgado, apărătorul săracilor?
- Ştii ce, credeam că, ajuns la o anumită vârstă, am văzut totul în acest circ al lumii. Dar azidimineaţă,
tocmai când Salgado părea că-şi dăduse duhul, l-am auzit ridicându-se şi apropiindu-se de
priciul meu, ca un vampir.
- Are ceva de vampir, a convenit Martin.
- Fapt e că s-a apropiat de mine şi m-a pironit cu privirea. M-am prefăcut că dormeam şi, când
Salgado a înghiţit momeala, l-am văzut furişându-se într-un colţ al celulei şi începând să se caute cu
singura mână rămasă în ceea ce ştiinţa medicală numeşte rect sau segmentul final al intestinului gros, a
continuat Fermin.
- Ce-ai spus?
- Ce-ai auzit. Bunul de Salgado, convalescent după cea mai recentă şedinţă de mutilare medievală pe
care a trăit-o, a hotărât să serbeze prima ridicare în picioare explorându-şi acel chinuit colţ al anatomiei,
căruia natura i-a refuzat lumina soarelui. Nevenindu-mi să-mi cred ochilor, nu îndrăzneam nici să respir.
După un minut, părea că Salgado îşi băgase înăuntru două sau trei dintre degetele rămase, în căutarea